Într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria, astăzi, 25 februarie, ministrul de interne, Lucian Bode, a dat asigurări că există un plan foarte bine pus la punct şi există toate resursele necesare, inclusiv financiar, pentru o bună gestionare a situaţiei refugiaţilor din Ucraina. Totul a fost prevăzut şi asigurat în baza hotărârilor CSAT.
Ministrul a subliniat faptul că, din 10.624 de cetăţeni ucrainieni care au ajuns până acum pe teritoriul ţării noastre, 3.660 au plecat mai departe în Bulgaria, iar din cei rămaşi doar 11 au cerut azil în România. Marea majoritatea a acestora a ales varianta de a se caza la hoteluri din judeţele Suceava, Botoşani, Maramureş şi Galaţi.
„Ne pregătim pentru un aflux necontrolat de refugiaţi. Dacă acest conflict va continua timp de săptămâni vom asista în continuare la aceste cozi de kilometri de maşini pe teritoriul Ucrainei, la graniţă, care aşteaptă să intre în România. (…) Astăzi noi știm câte tabere putem să ridicăm, știm ce înseamnă numărul minim de locuri sau numărul maxim de locuri, avem fiecare locație identificată, știm exact unde urmează să se ridice taberele dacă este nevoie, dar ne uităm cu prudență le ceea ce se întâmplă”, a declarat ministrul Lucian Bode.
Ministrul a pus accent pe faptul că aceşti cetăţeni ucrainieni au intrat în ţară cu paşapoarte legale şi că rămâne la latitudinea lor dacă vor accesa statutul de refugiat sau dacă vor merge în alte state ale UE.
Angela Croitoru