Înfruntarea dintre Rusia și Ucraina, dintre Putin și Zelinski, duce cu gândul la lupta dintre David și Goliat, dintre forțe fizice și mijloace de luptă inegale, dintre omul normal, având ca armă doar un toiag și o praștie și un gigant îmbrăcat în armură și coif de aramă, înarmat cu sabie, scut și suliță . Mitologia a evidențiat însă și vulnerabilități ale celor dotați cu o forță fizică deosebită: călcâiul lui Ahile, ochiul ciclopilor, fruntea descoperită a lui Goliat. Știința pare să confirme aceste vulnerabilități: acromegalia are ca efect dificultăți de mișcare, tulburări de vedere și probleme psihice. Profiler–ii au evidențiat, pe baza manifestărilor publice ale lui Vladimir Putin, tulburări de personalitate disocială care includ tulburarea de personalitate amorală, antisocială, asocială, psihopată și sociopată.
Statura
Și Putin și Zelenski au cam aceeași înălțime:1,70 cu câțiva centimetri în minus pentru Putin; în timp ce acest lucru nu îl deranjează pe Zelinski, care se comportă cu dezinvoltură, acești câțiva centimetri par să conteze enorm pentru Putin care, ca și alți dictatori (Stalin, Musolini, Ceaușescu), este complexat de acest fapt și încearcă să -l ascundă: poartă pantofi cu toc, bine ascunşi de un pantalon mai lung, filmările cu interlocutori mai înalţi erau realizate doar de jos în sus sau aşezaţi pe scaune, o statuie cu înălțimea de 2,5m a lui Vladimir Putin a fost ridicată într-o stațiune de ski din Kîrgîzstan. Unele studii evidențiază faptul că persoanele care suferă de așa numitul „complex al lui Napoleon” și în special bărbații, se comportă agresiv și au tendințe dominatoare.
Evoluție
Zelenski provine dintr-o familie de intelectuali evrei. Tatăl său a fost profesor de cibernetică iar mama sa era ingineră. Bunicul lui Volodymyr a fost în Armata Roșie și mare parte din familia acestuia s-a prăpădit în timpul Holocaustului. La vârsta de 16 ani a trecut un test de limba engleză și a obținut o bursă de studii pentru a studia în Israel; tatăl sau nu a fost de acord. A absolvit facultatea de drept în Kiev dar nu a continuat să profeseze în domeniul juridic. Valorificându-și talentul de actor amator dovedit în adolescență, s-a lansat în show business ca actor și producător, fiind co-fondatorul unei companii de producție TV de succes. Până la jumătatea anilor 2010, cariera sa de televiziune și film a fost principala să preocupare. În 2015, el a devenit actorul principal al serialului de televiziune satiric „Slujitorul poporului”, unde a jucat rolul unui profesor de istorie care și-a asumat funcția de președinte al Ucrainei după ce un elev îi publică o tiradă anticorupție care se viralizează. Aventura politică a lui Volodimir Zelenski a început în ajun de Anul Nou, la 31 decembrie 2018, când și-a anunțat candidatura la prezidențiale, spunându-le ucrainienilor că „vor avea un nou slujitor al poporului”.
Campania sa a exploatat povestea din film, înfățișându-l ca un om simplu care îi înfruntă pe politicienii corupți și care va milita pentr a aduce pacea în estul țării.(Când Zelenski a ajuns la putere în 2019, pe un val de furie populară, cea mai mare problemă era conflictul cu vecinul din est, Rusia. Moscova anexase deja Crimeea de cinci ani și de atunci i-a susținut pe separatiști într-un război în care au muriseră 15.000 de oameni). Astfel, Zelenski s-a identificat cu năzuințele maselor, care l-au propulsat în fruntea țării, câștigând al doilea tur de scrutin cu un scor covărșitor, 73 la sută din voturi.
Putin provine dintr-o familie modestă: tatăl său a servit ca militar în marina sovietică iar ulterior a lucrat pentru NKVD. Bunicul patern a fost bucătarul lui Vladimir Lenin și Iosif Stalin. Până în clasa a cincea, era unul din puținii elevi, din clasa sa de 45 de copii, care nu fusese primit încă în organizația de pionieri din cauza comportamentului său indisciplinat. Copilăria lui Putin a fost plină de greutăți, ceea ce l-a făcut pe copilul introvertit să devină un om ambițios, cu o dorință puternică de a se impune în fața celorlalți; din acest motiv s-a apucat de judo. După cursurile primare în care s-a remarcat mai ales pe plan sportiv și cele liceale, a absolvit secția de de drept internațional a Facultății de drept a Universității de Stat din Leningrad.
Dupa absolvirea universitatii Putin a fost recrutat de KGB ocupand diferite functii pana in anul 1985 cand a fost trimis in Republica Democrata Germana, unde a activat pana in 1990. Reintors in Rusia ocupa diferite functii politice remarcandu-se prin itransigenta si autoritate, astfel ca in august 1999 este numit de Boris Eltin in functia de prim ministru, iar in 31 decembrie 1999 cand Boris Eltin se retrage din functia de Presedine al Rusiei, Putin devine presedinte interimar, fiind ales in 2000 cu o majoritate de 52,50 % din voturile exprimate. Este reales in martier 2004, continuand sa guverneze intr-un stil autoritar. Deoarece Constitutia ii interzicea lui Putin un al treilea mandat prezidential, in 2008 va face o rocada cu Dmitri Medvedev, devenind prim ministru si mentinandu-si astfel dominatia politica. La urmatoarele alegeri, in 2012, din nou rocada cu Medvedev si Putin obtine al treilea mandat prezidential cu 63,6 % din voturi in pofida acuzatiilor larg raspandite de aranjare dinainte a voturilor si a criticilor formulate de observatori internationali din cadrul Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa pentru nereguli procedurale.
Viața de familie
La vârsta de 30 de ani Putin s-a căsătorit cu Ludmila Skrebneva absolventa de filologie, care a lucrat ca stewardesă si apoi ca profesoară de limbi străine. In 2013, după 30 de ani de căsnicie, a divorțat de femeia cu care are două fiice. Se pare ca pentru Putin familia a fost un accesoriu necesar carierei sale politice. Familia Putin nu a apărut niciodată în public, reunită. In cadrul unui interviu, fosta sotie a lui Putin declara ca că viața alături de Vladimir Putin a fost un adevărat infern, având în vedere că pentru ea a fost ca și cum ar fi fost prizonieră. Intr-un documentar realizat de televiziunea germana ZDF, care se bazează pe documente provenite de la servicii de spionaj străine, sunt dezvaluite amănunte scandaloase despre viaţa personală a lui Putin, acesta fiind descris in perioada cat a sta in Germania ca un băutor înrăit, care îşi bătea sistematic fosta soţie. Putin „s-a ocupat” si de educatia fiicelor sale incredintand aceasta sarcina Ludmilei si dispozitiilor date oficialitatilor. (la Kremlin există un întreg departament care se ocupă de acest domeniu al vieții sale). Cele doua fete nu au mers niciodata la scoala, facand cursuri acasa cu profesori renumiti, ulterior fiind înscrise la Universitate cu nume false, niciuna dintre ele nefiind văzută vreodată în campusul studențesc. Presa i-a atribuit lui Vladimir Putin diverse relatii, de la aventuri cu fosta spioană Anna Chapman, sau fosta menajera Svetlana Krivonogikh (devenita intre timp milionara), pana la o presupusa căsătorie cu fosta gimnasta Alina Kabaieva, cu care s-a speculat că ar avea şi copii. Dar Vladimir Putin a refuzat constant să vorbească despre viata sa personala, iar Kremlinul a dezmintit categoric asemenea zvonuri. Se pare ca implicarea lui Putin in viata de familie a fost influentata de trasaturile sale de personalitate, dar nu putem sa nu observam si multe similitudini cu viata de familie a tarilor rusi.
Volodimir Zelenski este casatorit cu Olena. Deși se cunoșteau încă de când se aflau în liceu și aveau un cerc de prieteni comuni, cei doi au devenit mai apropiați când au intrat la universitate. Din 2003 ei sunt parintii a doi copii: Oleksandra, născută în 2004 și Kyrylo, născut în 2013. Olena Zelenska este licențiată în inginerie civilă si arhitectura, dar ca si Zelenski s-a reprofilat, construindu-și o carieră ca scenarist și scriitoare, alaturi de sotul ei. Spre deosebire de familia prezidentiala din Rusia, familia Zelinski a fost mereu in atentia publicului, desi Olena, pana la izbucnirea războiului, nu s-a implicat in activitatea politica a sotului, cu toate ca l-a sustinut. Ca prima doamna a Ucrainei, ea și-a propus să facă o reformă pe partea de nutriție în școlile Ucrainei, dar și să promoveze limba țării la nivel internațional. În 2019 a fost inclusă în top 100 cei mai influenți oameni ai Ucrainei, de către publicația Focus. Volodimir Zelinski este privit ca un familist convins, afirmandu-si public acest crez: „Cred că una dintre cele mai curajoase acțiuni pentru orice bărbat este responsabilitatea față de familie”- intre convingerile si actiunile sale in aceasta privinta existand o deplina concordanta. Dupa izbucnirea conflictului cu Rusia, actiunile lor au dovedit aceeasi unitate si aceleasi convingeri: in timp ce Volodimir nu si-a parasit postul, imbarbatandu-si poporul, Olena s-a implicat intr-o campanie publica pentru a dovedi intregii lumi suferintele poporului ucrainian si atrocitatile comise de militarii rusi.
Limbaj și discurs, atitudini
Limbajul si discursul lui Putin este in concordanta cu impresia pe care vrea sa o produca, de om hotarat, dur, autoritar, de reprezentant al unei mari puteri si cu mesajul de aparare si promovare a traditiilor si valorilor nationale in fata incercarilor ideologice si militare ale occidentului de a le perverti, de as impune proprile valori asupra unor state din spatiul ex-sovietic si de a izola tot mai mult Rusia. Putin trebuie sa-si convinga interlocutorii, inclusiv pe cei care nu sunt de acord cu el si de aceea limbajul sau nu este unul simplu, direct ci unul eufemistic: atacarea unei tari straine nu este o invazie, nu este un razboi nejustificat ci doar o „operatiune militara speciala”, o „misiune de eliberare a Ucrainei”. Ucraina nu este un stat suveran si independent ci „ teritoriul nostru istoric”, oamenii din conducerea Ucrainei care au fost alesi in mod democratic sunt „neonazisti” iar soldatii rusi care fura din magazine sparg bancomatele, distrug spitale si omoara civili, sunt „adevarati eroi”.
In limbajul lui Putin apar adeseori exprersii din argou, chiar in convorbiri oficiale la nivel inalt, fapt ce ii pune in incurcatura pe traducatori care acopera exprimarile vulgare printr-o traducere literara, specifica limbajului unui demnitar. Folosirea unor asemenea expresii, specifice bandelor de adolescenti si mai ales cercurilor mafiote rusesti, denota un orgoliu excesiv, lipsa de respect fata de interlocutor si grave carente caracteriale manifestate si in atitudini: pe regina Angliei a lasat-o odata sa-l astepte o jumatate de ora, pe Angela Merkel vreo cateva ore bune, iar pe ministrii sai îi lăsa să îl aştepte cu orele înaintea unei întâlniri. Este simptomatica in acest sens, secventa difuzata in intreaga lume prin intermediul televiziunii, in care Putin il umileste pe seful spionajului rus Serghei Nariskin intr-o reuniune a Consiliului rus de Securitate in care a anuntat ca recunoaste in mod oficial independenta regiunilor separatiste proruse Donetk si Lugansk.
Pe masura ce lucrurile se precipita si nu merg in directia dorita de el, Putin se afiseaza crispat, nervos, insolent, necontrolat, intr-un discurs tot mai amenintator; limbajul non-verbal intareste aceasta imagine.
Limbajul lui Zelinski se inscrie pe linia misiunii pe care si-a asumat-o de „slujitor al poporului“. Actorul Zelinski nu face teatru, nu e cabotin. El a parasit scena si s-a instalat in fotoliul de presedinte dar nu vrea sa adopte limbajul protocolar si diplomatic; stie ca nu are experienta politica dar acest lucru conteaza mai putin; atata vreme cat va spune adevarul, forma de comunicare in care il transmite este mai putin importanta. Intr-un interviu din timpul campaniei electorale a spus că oamenii se identifică cu el deoarece este deschis, că poate fi rănit și că nu își ascunde emoțiile în fața camerelor de filmat. Și a recunoscut încă de la început faptul că nu are experiență și a promis ca va fi sincer. In timpul campaniei electorale Zelinski a venit cu un discurs neconventional, cu probleme simple, care afecteaza fiecare cetatean, cu o mare deschidere catre tineri si catre zonele neacoperite de retorica oficiala. Acest discurs „a prins” in randurile electoratului care l-a votat cu o larga majoritate. Zelinski isi foloseste abilitatile de comunicare intr-un mod foarte eficient: postează videoclipuri și poze în care vorbește despre ce se întâmplă în Ucraina. Discursul sau, caracterizat prin logica si precizie, uneori cu accente patetice „trece prin sticla” mobilizeaza, emotioneaza, starnind ropote de aplauze in Camera Comunelor sau in Parlamentul European. Atunci cand se adreseaza europenilor, desi are un discurs scris, Zelinski nu-l foloseste, privind fix in ecran accentuand astfel impresia de hotarare, dirzenie si patriotism.
Actorul Zelinski, despre care Putin afirma ca nu are abilitatile necesare pentru a conduce un stat, a dovedit contrariul si s-a transformat intr-un adevărat lider de război, care s-a remarcat drept un foarte bun comunicator pe timp de criză. Zilnic a transmis mesaje, zilnic a interacţionat şi şi-a mobilizat cetăţenii. Războiul din Ucraina este atât unul al armelor, cât şi unul al strategiilor de comunicare si s-a dovedit ca autenticitatea şi apropierea de oameni au întotdeauna de câştigat.
Prin discursul sau sincer, clar, fara ocolisuri, emotionant si mobilizator Zelinski a schimbat paradigma comunicarii in cadrul leadershipului.
“Denazificare” și „Demilitarizare”
Nu vom putea sa-l intelegem pe Putin fara sa tinem cont de trecutul sau, de mediul in care a trait si s-a format, Un admirabil portret al acestuia il face Gabriel Liiceanu: un kaghebist resentimentar care se poarta asemenea „nasului” mafiot din romanul lui Mario Puzzo, “un om frustrat crescut in Bronxul Petersburgului, luand bataie pe maidan de la ceilalti derbedei, pentru ca era mic, activand in el un potential de resentimente si de dorinta de razbunare enorme si care, construit pe modelul raportului de forte ca fiind totul, in aceste gasti. In aceste ganguri nu exista decat cultul puterii: cine dicteaza, cine-i marele boss, cine-i Nasul, e cel care injoseste si nu se lasa injosit” Problema lui Putin, un kaghebist asemenea format e ca el e portretul unui “pradator care are toate instinctele si valorile antimoralei obisnuite.”
Specialistii considera ca Vladimir Putin este afectat de sindromul Hybris. Termenul provine din limba greaca, unde „hybris” inseamna orgoliu, lipsa de masura si dorinta de razbunare. Acest sindrom (atribuit si lui Stalin si lui Lenin) este o tulburare narcisista caracterizata prin hiperincredere in sine, simt foarte dezvoltat de manipulare si sentiment de putere nelimitata. Acest simptom, propriu dictatorilor, are consecinte la nivel decizional: Putin ignora cu buna stiinta regulile, bunul simt, costurile si consecintele. Cei care sufera de Hybris pierd contactul cu realitatea, isi pierd uzul ratiunii, se considera invincibili, infailibili si invulnerabili. Acest lucru a fost observat nu numai de catre medici; fostul cancelar german Angela Merkel ii spunea presedintelui american Barack Obama in momentul anexarii peninsulei Crimeea de catre Rusia ca Putin „ a pierdut orice contact cu realitatea (…) El este intr-o alta lume.” Acesti oameni vor sa impuna lumii inconjuratoare (prin orice mijloace) lume lor, pe care o considera cea mai buna chiar daca este anacronica si ilogica. Engramele din creerul acestor oameni sunt atat de profunde incat eludeaza realitatile si logica. Pentru ca isi dau seama de aceasta contradictie, isi construiesc o logica si o morala proprie, pe care o clameaza ca fiind singura adevarata. Ei sunt detinatorii adevarului, ei sunt cei buni iar toti ceilalti sunt cei rai si irationali. Cine sunt ceilalti ? Toti cei care nu gandesc ca ei: dusmanii de clasa, imperialistii, militaristii, neonazistii. Actiunea lor manipulatorie este evidenta: In esafodajul logic pe care si-l construiesc, sensul unor termeni este denaturat in scop justificativ.
Nazismul, conform DEX, este „doctrină politică a fascismului german fondată de Hitler, profund antiumană, care, susținând superioritatea rasei ariene, al cărei reprezentant „pur” ar fi poporul german, încerca să justifice violența, rasismul, genocidul, războaiele de cotropire” Deci „neo-nazistii ucrainieni – afirma Putin – comit un adevarat genocid asupra rusilor din Donbas, Lugansk si din intreaga Ucraina desi, tot conform spuselor sale „ ucrainienii si rusii sunt acelasi popor” Dar Putin confunda nationalismul – cu excesele sale, provocate in unele state tot de politica imperialista a Rusiei – cu fascismul. „Fascisti” ar exista si in Polonia, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Georgia. Nu e de mirare ca si romanii sunt considerati “fascisti”. Dar in Ucraina, considera Putin, situatia a devenit mai grava, fascismul a devenit nazism, rusii sunt persecutati rasial. Acuzatiile lui Putin care vizau cu precadere Regimentul sau Batalionul Azov (unitate de extrema dreapta paramilitara fondata in 2014 si integrata ulterior in Garda Nationala a Ucrainei, care afisa simboluri si slogane naziste}, s-au extins ulterior la intreaga conducere a Ucrainei, calificata ca neo-nazista. Nu se poate nega exitenta acestei organizatii ; dar adeptii sai reprezinta o minoritate. Ziarul american USA Today apreciaza ca extrema dreapta atrage doar 2% din votul electoratului ucrainian si ca „in comparatie cu alte tari din Europa de Est si chiar din Europa de Vest, problema nazismului in Ucraina este una marginala”. “ Prezenta marginala a Regimentului Azov nu justifica invazia rusa si pretinsa denazificare”, mai scrie USA Today. In multe state europene exista partide de extrema dreapta cu lideri in a caror discursuri pot fi identificate teme ale ideologiei Germaniei fasciste..
“QUI SE SCUSE, S’ACCUSE” SAU IN LIMBAJUL LUI PUTIN “CINE SPUNE ALA E”
În Rusia situatia e putin diferita: politica tarilor rusi, continuata apoi de Stalin, a devenit politica guvernamentala; abia aici tedintele fasciste evolueaza spre nazism doarece afirma deschis superioritatea slavilor, care ar avea o ideologie proprie, cu baze etnice, total opusa liberalismului occidental. Neo- nazismul de care vorbeste Putin este un concept mai larg, care depaseste granitele ultra-nationalismului. Pe plan teoretic aceasta doctrina, insusita de Putin, a fost fundamentata de catre Alexandr Dughin[1] care reinterpretează, inversează şi adaptează teoriile modelului german la realităţile Rusiei inlocuind „spatiul vital” necesar arienilor cu cel „euroasiatic” necesar slavilor; Uniunea Euroasiatica ar fi echivalentul Uniunii Europene iar civilizatia euroasiatica s-ar opune civilizatiei atlantiste ( specifice liberalismului occidental) care, considera Dughin, trebuie distrusa .Ca si nazismul, dughenismul pune accentul pe actiune, ce se inscrie pe linia traditiilor istorice ruse bazate pe absolutism si militarism. Ideologia lui Hiter din „Mein Kamf”, promovata pe scara larga dupa 1933, a pregatit agresiunea militara a Germaniei, dupa cum teoriile lui Dughin din „Destin eurasianist”[2] (si alte lucrari ale sale) i-au servit lui Putin pentru justificarea agresiunilor impotriva Transnistriei (1991-1992), Ceceniei(1994-1996), Georgiei(2008), regiunii Nagorno-Karabah(2021) sau Ucrainei. Daca deputatul ultra-nationalist Vladimir Jirinovschi a anticipat ocuparea Ucrainei („Ucraina ar trebui sa devina parte a Federatiei Ruse”), Dughin a spus-o fara echivoc in 2008: „Trupele noastre vor ocupa capitala georgiana Tbilisi, intreaga tara si probabil chiar si Ucraina si Peninsula Crimeea, care oricum este parte a Rusiei, istoric vorbind”[3].
Pentru Putin “denazificare” însemna dezoccidentalizarea Ucrainei, curatirea mintilor „fratilor” ucrainieni de influentele nocive ale vestului, readucerea acestora la ideologia patriei-mama. Conceptul de „denazificare” a fost folosit de Stalin: dupa victoria de la Stalingrad, prizonierii luati de rusi, au fost internati in lagare si au fost „denazificati”; printre acesti prizonieri se aflau si soldati romani carora (printre altele) li s-au predat cursuri de istoria Romaniei rescrise de ideologii Armatei Rosii. Procedeul a fost aplicat ulterior in toate tarile aflate sub influenta Moscovei; sa ne amintim ca multi dintre noi am invatat istoria Romaniei dupa manualele lui Roller. Anatol Taranu, fost ambasador al Republicii Moldova in Rusia, considera ca lupta ucrainienilor de a se debarasa de influenta ruseasca, ce a culminat cu Euromaidanul a fost „o adevarata revolutie democratica”. „Însă Rusia nu a acceptat această revoluție a ucrainenilor. Și a încercat să o înăbușe. Ce se întîmplă acum în Ucraina putem spune că e o continuare a ceea ce s-a întîmplat la Maidan. Putin încearcă să înăbușe, încă o dată, revoluția de eliberare națională a ucrainenilor, cu puterea forțelor armate[4]”.
Putin înţelege însă în prezent, prin termenul de „denazificare“ a Ucrainei, totala schimbare de regim politic în această ţară. Luptele nu s-au terminat, dar procesul a inceput: primarul localitatii ucrainiene Melitopol a fost inlocuit cu un edil prorus, toate colegiile au fost obligate sa se redeschida cu predare in limba rusa, iar noul primar a cerut locuitorilor sa nu se opuna ocupatiei ruse pentru ca viata sa poata reveni la „normal”. Desigur, este vorba de normalul rusesc, instaurat deja in Crimeea unde „se estimează că 30.000 de tătari din Crimeea au fugit din peninsulă începând cu 2014. Unii dintre cei care au rămas s-au confruntat cu o represiune dură din partea autorităților ruse, care au interzis principalul organism reprezentativ al tătarilor ca și unele grupuri religioase. Aproximativ 80 de tătari au fost condamnați și 15 activiști au dispărut”[5].
Din arsenalul metodelor de „denazificare” au facut parte si transferurile de populatii. Sa ne amintim de deportarea tatarilor din Crimeea, operatiune ampla coordonata in 1944 de seful NKVD Lavrent Beria in numele lui Stalin, de deportarile moldovenilor si ale etnicilor germani din Romania in partea asiatica a Uniunii Sovietice sau in Siberia; in locul lor au fost adusi rusi. Procedeul continua si astazi intr-o forma mai rafinata; naturalizarea in masa a populatiilor din teritoriile ocupate. In 2019 printr-un decret prezidential Putin a oferit cetatenie rusa si pasapoarte rusesti (printr-o procedura rapida) locuitorilor din Osetia de Sud, Transnistriei si regiunilor ocupate din Ucraina.
Intrucat in viziunea regimului si propagandei ruse tot ce vine din Occident inseamna nazism iar in zilele noastre democratiile sunt echivalate cu nazismul, procedeul de „denazificare” trebuie aplicat si altor state foste comuniste; in Duma de Stat a Rusiei a fost depus un proiect privind „denazificarea” Poloniei, Kazahstanului, a Republicii Moldova, Lituaniei, Letoniei și Estoniei.[6] Putin declara ca Rusia se simte amenintata de tarile vecine (!) ; un asemenea proiect nu reprezinta oare o amenintare la adresa Aliantei Nord Atlantice, tinand cont ca patru din tarile enumerate sunt membre ale NATO si ale Uniunii Europene ?
Un alt obiectiv fixat de Putin armatei este „demilitarizarea” Ucrainei. Imediat dupa declansarea ofensivei rusesti, Veaceslav Volodin presedintele Dumei de Stat a Rusiei, declara ca Moscova urmareste „demilitarizarea completa” a Ucrainei si a cerut ucrainenilor să depună armele şi să nu participe la niciun fel de mobilizare. Prin urmare, „demilitarizarea” insemna dezarmarea și desfiinţarea armatei ucrainene si transformarea Ucrainiei intr-o gubernie. Incercand sa explice ce inseamna demilitalizarea Ucrainei, Dmitri Pesckov,purtatorul de cuvant al Kremlinului, spunea ca este „neutralizarea potențialului ei militar care a crescut notabil recent” O Ucraina puternica din punct de vrdere militar si condusa de „neo-nazisti” ar reprezenta in viziunea lui Putin, o amenintare la adresa democratiei interne, dar si la adresa Rusiei.
„Demilitarizare” si „denazificare” Alaturarea celor doi termeni nu este intamplatoare: Putin face aici (voit) o eroare logica; regimurile militare au tendinte dictatoriale (conducatorii Ucrainei sunt numiti “fascisti” si “anti-democrati”. In virtutea acestui rationament, o tara cu o armata puternica este o tara anti-democratica, in care armata este un instrument de promovare a ultra-nationalismului si de asuprire a minoritatilor si a altor popoare. Pe linia aceluiasi rationament, Statele Unite si Rusia ar fi tari anti-democratice? Nu, raspunde Putin, pentru ca armata rusa are un inalt nivel ideologic si un scop nobil ( de a elibera regiunile Dombas si Lugansk si apoi toata Ucraina de fascistii care le conduc si care asupresc minoritatea rusa}, spre deosebire de armata imperialistilor americani care a fost trimisa in Vietnam si Irak pentru a subjuga popoarele respective si nu pentru a rasturna regimurile dictatoriale existente si care isi asupreau propriul popor. “Fascistii” ucrainieni ignora axioma ruseasca potrivit careia “rusii si ucrainienii sunt acelasi popor” si trebuie pedepsiti pentru aceasta, Doua tendinte din societatea ucrainiana l-au determinat pe Putin sa ordone declansarea invaziei: democratizarea vietii sociale si dorinta de a adera la U.E. si NATO. Rationamentul e simplu:”ordinea” (geopolitica) trebuie restabilita prin inlaturarea „neo-nazistilor”de la conducerea Ucrainiei si desfiintarea armatei nationale (instruita si dotata de catre NATO), care ameninta Federatia Rusa. Dar NATO este o alianta defensiva, iar pseudoargumentul invocat de Putin ca „Rusia se simte amenintata de tarile vecine” si, prin urmare, are nevoie de „garantii de securitate”, „a fost perfect ridiculizat de secretarul de Stat american Blinken, prin comparația cu vulpea care dă atacul asupra cotețului găinilor spunând că se simțea amenințată de găini”[7].
Daca pe la jumatatea secoluluoi XIX Imperiul Otoman eara considerat “bolnavul Europei”, astazi aceasta eticheta poate fi pusa Rusiei. Dupa destramarea Uniunii Sovietice, Rusia a involuat, neputand tine pasul cu Occidentul, iar dupa disparitia Tratatului de la Varsovia s-a simtit stinghera si intr-o pozitie de inferioritate intr-o lume unipolara dominata de S.U.A ca for diriguitor al NATO. Propaganda rusa a alimentat din plin acest sentiment de frustrare colectiva; prin urmare, nu e de mirare ca pentru viitorul conducator al Rusiei, fostul ofiter KGB, Vladimir Putin, Uniunea Sovietica a fost„Marea Rusie” iar destramarea URSS a reprezentat „cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului trecut”, Odata ajuns la putere, Putin, afisand o aparenta deschiderre democratica, si-a propus sa reinvie maretia Rusiei de altadata, conlucrand cu statele din vest pe plan comercial (in special prin vanzarea rezervelor naturale), sporindu-si capacitatile militare, cautand sa atraga foste republici sovietice in „uniuni statale”initiind o intensa campanie de ideologizare. Pe acest ultim plan, s-a folosit de mitul Marelui Razboi pentru Apararea Patriei si de puternica traditie ortodoxa,inoculand treptat, treptat, ideea ca atacarea URSS de către Germania nazistă reprezintă, de fapt, un atac al Occidentului asupra Rusiei.
Prin urmare, tot ce vine din Occident inseamna nazism iar democratiile occidentale isi exporta ideologia nazista si chiar vor sa o impuna Rusiei prin intermediul NATO. „Hidra” fascista ameninta “sfanta” Rusie prin intermediul NATO, care se extinde si in “spatiul vital” al Rusiei, urmarind sa distruga civilizatia euroasiatica. Prin urmare, “intrusul” trebuie eliminat. Rusiei, lui Putin personal, ii revine misiunea istorica de a apara – prin orice mijloace – valorile traditionale ale slavilor. “Marea Rusie “ nu poate accepta o lume cu un singur pol de putere expansionist.
Multipolaritate și sfere de influență
Rolul NATO (condusa de America – “tara raului absolut” – in viziunea lui Dughin – a devenit si mai nociv intr-o lume care nu mai este nici macar bipolara. „NATO este o entitate rudimentară, o continuare a bipolarităţii. Cred că NATO ar trebui distrusă şi să înceteze să mai existe într-o lume multipolară.” – afirma Alekxandr Dughin[8] Rusia nu are nimic cu NATO, atata timp cat aceasta organizatie isi limiteaza actiunile in zona Americilor. Rusia, ca putere regionala (aflata in declin), neputand face fata concurentei cu Vestul, bazandu-se pe realitatile economice mondiale, isi cauta aliati, propovaduind ideea lumii multipolare. O afirmase insusi Putin in 2007 la Conferinta de Securitate de la Munchen “Consider că modelul unipolar este nu numai inacceptabil, ci şi imposibil în lumea de astăzi”. „PIB-ul combinat, măsurat la paritatea puterii de cumpărare, al unor ţări precum India şi China este deja mai mare decât cel al Statelor Unite. Iar un calcul similar cu PIB-ul ţărilor BRIC – Brazilia, Rusia, India şi China – depăşeşte PIB-ul cumulat al UE. Şi, potrivit experţilor, acest decalaj nu va face decât să crească în viitor. Nu există niciun motiv de îndoială că potenţialul economic al noilor centre de creştere economică globală va fi transformat în mod inevitabil în influenţă politică şi va consolida multipolaritatea[9].” Dupa declansarea invaziei asupra Ucrainei, cand Rusia a devenit tot mai izolata pe plan international, nevoia de aliati a devenit tot mai stringenta pentru regimul lui Putin; asa se face ca in plin razboi, ministrul de externe rus Serghei Lavrov se afla la Beijing si New Delhi oferind acestor tari facilitati comerciale in schimbul acceptarii si aprobarii actiunilor Rusiei.
„Doctrina Octrina Karaganov” și „Democrația dirijată”
Dar NATO reprezinta doar o amenintare potentiala; Rusia avea nevoie de un pretext mai plauzibil pentru a ataca tarile ex-sovietice iar propaganda rusa l-a oferit. Serghei Karaganov, presedintele Consiliului pentru Politica Externa si de Aparare din Moscova, a elaborat conceptul teoretic al interventionismului rusesc. Doctrina care-i poarta numele stipuleaza ca dupa 1991 politica externa a Rusiei fata de vecini trebuie sa aiba ca obiectiv protejarea etnicilor rusi din tarile respective, fie si cu pretul unor interventii militare. Doctrina a fost completata de Putin si pusa imediat in aplicare: unitatile teritoriale locuite in majoritate de etnici rusi, chiar daca se afla pe teritoriul altor state, nu au nevoie de aprobarea autoritatilor centrale pentru a-si exprima optiunile si autodeterminarea; unitatile militare din Transnistria nu au mai fost retrase, desi Rusia promisese acest lucru. Un alt ideolog, Vladislav Surkov, a elaborat liniile directoare pentru implementarea ideilor lui Karaganov . Ideile sale privind „verticala puterii’ sau „democratia dirijata” creioneaza procedurile de urmat in vederea desfasurarii in teritoriile ocupate a unor alegeri regionale, dupa modelul celor interne, care sa asigure, fara probeme, victoria partidelor favorabile puterii.
Pentru unii, o lume unipolara ar fi mai buna pentru ca ar inlatura posibile rivalitati Dar si o lume multipolara nu ar exclude reintoarcerea la “sferele de influenta” si la “doctrina Brejnev” a „suveranitatii limitate” mai ales in cazul Rusiei care are o traditie si antecedente in acest sens. „Doctrina Brejnev” a fost folosită pentru a justifica invazia Cehoslovaciei care a pus capăt primăverii de la Praga în 1968; „doctrina Karaganov” este astazi utilizata pentru a justifica invazia Ucrainei. Ambele teorii reflecta modul de gandire al paturilor conducatoare rusesti si sunt expresii ale narcisismului slav. Pentru Rusia lui Putin lumea actuala este dominata de cateva centre de putere, care pot stabili orbitele pe care graviteaza statele din jurul lor; relatia acestor state cu centrul de putere este una de vasalitate. O asemenea relatie – vadit anacronica – a fost intretinuta si de faptul ca in republicile post-sovietice puterea a fost preluata de elite corupte, de oameni indoctrinati ideologic, punand pe primul plan interesele lor personale, unii dintre ei chiar convinsi ca „lumina vine de la rasarit” (Daca ne-am referi la Republica Moldova, e suficient sa amintim numele lui Mircea Snegur, Pavel Lucinski, Vladimir Voronin sau Igor Dodon). Politica promovata de acesti oameni a intrat in contradictie cu aspiratiile firesti ale oamenilor spre libertate, democratie, afirmarea suveranitatii si identitatii nationale. Au aparut partide reformiste care, au castigat electoratul, de partea lor; unii dintre acesti lideri au fost inlaturati prin vointa populara; altii exista si la ora actuala. Liderii rusi au considerat ca aceste miscari reformiste sunt influentate si alimentate din Occident si urmaresc slabirea influentei Rusiei care, are dreptul istoric si ecleziastic de a orienta directiile de evolutie ale acestor state. Această concepție contravine principiilor actuale privind relațiile internaționale între state suverane și egale în drepturi. Rusia nu se poate debarasa de trecut, trecand de la dictatura tarista la dictatura leninista si, in prezent, la dictatura putinista.
Dupa destramarea Uniunii Sovietice, politica Rusiei s-a orientat pe doua planuri: economic (de a obtine bani de la tarile din vest si de a le face dependente de resursele sale) si militar (prin interventii iredentiste). Aceste interventii repetate aveau un dublu scop; de a creea ceea ce numeste Putin „Novorossia” si de a arata Occidentului ca Rusia nu este dispusa sa renunte la calitatea sa de „suzeran” in raporturile cu fostele republici sovietice. Dupa ce Polonia, Ungaria, Cehia, România, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania și Bulgaria au aderat la NATO, iar Ucraina si-a manifestat deschis aceasta intentie, Rusia s-a simtit frustrata, de faptul ca statele occidentale si America au ignorat „aspiratiile sale legitime” si a decis sa intervina. Prin aceasta interventie, Putin „este hotărât să oblige Europa să revizuiască în viitor formula sferelor de influență, Rusia obținând în acest proces un vot cheie asupra problemelor economice și de securitate ale continentului”[10] In planul relatiilor interpersonale frustrarea poate genera agresivitate, iar un comportament agresiv încalcă granițele sociale și poate duce la deteriorarea sau chiar ruperea relațiilor cu cei din jur; iata ca fenomenul se poate extinde si la nivelul relatiilor dintre state mai ales cand populatia unui anumit stat este supusa unei intoxicatii ideologice masive ! (Sa nu ne miram ca politica lui Putin are destui sustinatori in Rusia !) In acest caz, pentru cel frustrat nu mai conteaza cat de legitime sunt „aspiratiile”’ sale, iar agresivitatea se transforma in „terorism geopolitic”: „Nu doar Ucraina este atacată. Sunt atacate și dreptul internațional, ordinea internațională bazată pe norme, democrația și demnitatea umană. Acesta este terorism geopolitic, pur și simplu”.[11]
De la forța dreptului la dreptul forței
Dreptul international este transformat in drept regional, adica dreptul celui mai tare din regiunea respectiva. Daca suveranitatea este definita drept „calitate sau stare a unei colectivități, mai ales a unui stat, de a se conduce liber, pe plan intern și extern, fără amestec din afară” (sursa Dictionarul explicativ al limbii romane), iata cum concepe Vladimir Putin suveranitatea statului independent ucrainian: „Sunt convins că adevărata suveranitate a Ucrainei este posibilă doar în parteneriat cu Rusia[12]” Ne intoarcem asfel la dreptul feudal, adica la dreptul suzeranului asupra supusilor si vasalilor sai . De altfel, acest lucru este valabil si in plan economic, prin revenirea la economia naturala inchisa: „restricţiile impuse unor firme ruseşti de a cumpăra bunuri din Vest, din Europa şi din SUA” reprezinta „un impuls pentru a produce aceste bunuri în ţara noastră[13]”.
Dreptul international este „un set de norme recunoscute de statele lumii ca avand un caracter obligatoriu in relatiile lor reciproce, inclusiv cu organizatii internationale. De obicei, dreptul internațional este încorporat în acorduri încheiate între state suverane și/sau derivă din astfel de acorduri”, (Sursa European Justice) Principiile care guverneaza relatiile dintre state se regasesc in documentele constitutive ale unor organizatii internationale: O.N.U, O.S.C.E, Consiliul Europei etc. din care fac parte statele respective. 198 de state sunt in prezent membre ale ONU si 27 de state sunt membre ale Uniunii Europene. Cea mai importanta organizatie internationala din lume, O.N.U. a fost constituita dupa al doilea razboi mondial pe 24 octombrie 1945 prin semnarea de catre membrii fondatori a Cartei O.N.U, document care evidentiaza misiunea organizatiei de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului internațional”.Desi crearea acestor institutii reprezinta un mare progres in reglementarea relatiilor dintre state, modul de organizare si functionare a acestora, modul de adoptare a deciziilor nu asigura o deplina egalitate intre statele membre, fapt ce creeaza probleme, mai ales in situatii de criza. Astfel, deciziile importante precum pacea şi securitatea internaţionale, admiterea de noi membri şi bugetul ONU sunt aprobate cu o majoritate de două treimi (desi in ultimii ani s-au depus eforturi spre a se lua decizii mai degrabă prin consens) si exista dreptul de veto al celor 5 membri permanenti ai Consiliului de Securitate al ONU (China, Marea Britanie, Franta, Rusia, Statele Unite ale Americii), folosit de multe ori abuziv pentru a influenta deciziile in directia intereselor personale. In pofida regulii care pretinde ca un membru al Consiliului de Securitate sa se abtina de le vot atunci cand trebuie luata o decizie ce il vizeaza direct, un asemenea lucru nu se intampla. In cazul in care se stabileste ca o situatie creata ar pune in pericol pacea si securitatea internationala, Consiliul poate face anumite recomandari; aceste recomandari nu sunt obligatorii pentru membrii ONU, dar sunt un indicator al opiniei internationale generale si reprezintă autoritatea morală a comunităţii naţiunilor.[14]
Se poate cere Rusiei sa respecte niste norme morale in condițiile in care nu si-a respectat nici macar obligatiile legale privind suveranitatea si independenta unor state, obligatii asumate prin semnarea unor tratate internationale ? Sa amintim doar de prevederile Tratatului de la Budapesta semnat la 5 decembrie 1994 intre Ucraina, Statele Unite, Marea Britanie si Rusia, prin care tarile semnatare se obligau in schimbul renuntarii de catre Ucraina la armele nucleare sovietice de pe teritoriul sau, sa respecte suveranitatea, independenta si frontierele existente ale Ucrainei . Dupa 20 de ani Rusia ocupa Crimeea, iar acum a pornit impotriva Ucrainei un razboi devastator ale carui urmari nu pot fi inca prevazute. Prin acest razboi Vladimir Putin a întors lumea de la forța dreptului la dreptul forței”[15]
Consecințele invaziei; perspective.
In aceste condiții si mai ale dupa atrocitatile comise de armata rusa in Ucraina, se pune intrebarea: ce credibilitate mai are Rusia pe plan international, cine din liderii din Vest si-l mai doreste ca interlocutor pe Vladimir Putin? Imaginea, pe care Putin s-a straduit sa si-o construiasca si s-o prezinte lumii (prin postari in care apare jucand hockey, practicand judo, calarind la bustul gol, inotand in apa inghetata sau pilotand avioane pentru stingerea incendiilor), a fost facuta praf; revista satirică Charlie Hebdo a publicat recent o caricatură cu el, sub înfățișarea unei gorile ce urineaza pe butonul rosu, iar presedintele american Joe Biden spunea ca Vladimir Putin va deveni un paria international. Imaginea negativa a lui Putin capata contururi si mai ingrosate prin comparatie cu Volodymir Zelenski „Putin, cel care se poza călare, se ascunde azi în buncărul său secret, în timp ce Zelensky, fostul comediant, își riscă viața în prima linie”, – scria celebrul filosof Nassim Nicholas Taleb[16]. Prin deciziile sale, consideram ca Putin a afectat si imaginea tarii sale; astazi rusii sunt priviti in Occident asemenea arabilor dupa atentatele teroriste din 11 septembrie 2001.
Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, ca principal organ judiciar al Natiunilor Unite, a ordonat Rusiei să suspende invadarea Ucrainei. Desi decizia Curtii este obligatorie, instanța nu are nicio modalitate de a o pune în aplicare; Rusia a anuntat ca nu va respecta aceasta decizie. De asemenea, Rusia a fost exclusa din Consiliul Europei iar drapelul Rusiei a fost coborât de pe stâlpul din fața clădirii Consiliului Europei din Strasbourg, Aceste masuri echivaleaza cu o ostracizare, Rusia fiind „recunoscută oficial ca parte a lumii barbare” – dupa cum scrie ziarul The Guardian. Oprobriul comunitatii internationale fata de Rusia este evident; dezaprobarea prin care societatea condamnă pe cei care nu respecta regulile jocului nu este suficienta; in lipsa unor masuri coercitive, acestia pot continua sa sfideze opinia majoritatii. De aceea se impune o regandire a principiilor de functionare a organismelor internationale in sensul identificarii unor proceduri care sa asigure o deplina egalitate intre state in procesul decizional si stabilirea unor repercusiuni pentru cei care incalca in mod voit normele unanim acceptate.[17]
Războiul declansat de Rusia impotriva Ucrainei va avea ca efect amplificarea procesului de afirmare a identitatii nationale a Ucrainei. Un mare merit in acest sens ii revine lui Vaolodymir Zelinsky. Ucrainienii au inceput sa-si afirme aceasta identitate mai ales dupa destramarea URSS, procesul fiind mult mai prezent in randul generatiei tinere si in vestul (occidentalizat) fata de estul (filo-rus). Invazia ruseasca, avand ca scop declarat rusificarea si „denazificarea” = dezoccidentalizarea Ucrainei, a realizat exact contrariul: afirmarea unei noi identitati- nationale centrata pe valorile democratice europene si chiar mai mult decat atat, a amplificat ostilitatea fata de Rusia.
Totodată, evenimentele din Ucraina au pus in garda tarile vecine Rusiei: „Rusia nu este vecinul pe care il credeam” – a declarat Sanna Marin, prim-ministrul Finlandei (sursa: Mediafax .ro 11.04.2022). Finlanda si Suedia au renuntat la neutralitate si expectativa, declarandu-se acum favorabile aderarii la NATO, „Neutra” Elvetie s-a alaturat Uniunii Europene adoptand sanctiuni impotriva unor cetateni rusi implicati in invadarea Ucrainei inghetandu-le activele, . iar Georgia, Ucraina si Moldova au semnat cereri de aderare la Uniunea Europeana.
In plan economic, războiul si sancțiunile impotriva Rusiei au afectat puternic comertul mondial iar explozia preturilor pentru petrol si gaze au determinat scumpiri generale la toate produsele si intensificarea eforturilor statelor europene de a cauta alternative la energia rusa. O posibila recesiune europeana nu poate sa nu se rasfranga si asupra Romaniei, unde se estimeaza o crestere economica mai mica. Localizarea geografica si potentialele amenintari ale Rusiei face sa creasca reticenta investitorilor straini fata de Romania iar ocuparea Insulei Serpilor de catre Rusia face aproape imposibila exploatarea rezervelor de gaze din Marea Neagra.
Sancțiunile aplicate incep sa-si faca efectul atat in Rusia cat si in intreaga lume: aceste sanctiuni vizeaza atat Federatia Rusa cat si pe oligarhii rusi; sancțiunile aplicate oligarhilor nu trebuie privite ca fiind aplicate unor persoane fizice pentru ca sunt de nationalitate rusa ci se refera la acestia datorita legaturilor lor cu regimul de la Moscova. La cateva ore dupa declansarea invaziei asupra Ucrainei, Vladimir Putin a convocat la Kremlin 37 din cei mai importanti oameni de afaceri din Rusia, dintre care si cel putin 12 miliardari. Potrivit centrului de studii politice din S.U.A. Atlantic Council „rusii ar fi ascuns in strainatate aproximativ un trilion de dolari, adica o mie de miliarde din ceea ce se numeste „dark money” iar „acesti bani pot fi folositi si directionati de Kremlin pentru spionaj, terorism, spionaj industrial, mita, manipulare politica, dezinformare si multe alte scopuri militare”[18]
Invazia rusa asupra Ucrainei a determinat statele membre NATO, inclusiv Romania sa-si sporeasca cheltuielile militare. Germania a anuntat cresterea cheltuielilor militare la peste 2% din PIB si deblocarea a 100 de miliarde de euro pentru a-si moderniza apararea. Se prefigureaza o noua cursa a inarmatrilor.
Totodată, datorita politicii agresive a Rusiei, relatiile dintre NATO si Uniunea Europeana, aflate in „moarte cerebrala”, dupa expresia lui Macron, s-au imbunatatit foarte mult, cele doua organizatii coordonandu-si eforturile spre un parteneriat bazat pe egalitate si complementaritate
Atrocitatile comise de soldatii rusi au oripilat lumea libera si ne face sa ne punem intrebari privind modul de instruire si educare a recrutilor in Rusia. Se poate spune ca gradul de democratizare a armatei unei tari este un reflex al gradului de democratizare a societatii civile. Daca in societatea ruseasca exista o falie intrre generatii, intre patura intelectuala si restul societatii, acelasi lucru se observa si in armata rusa. Putin este inconjurat de generali si ofiteri superiori care au fost formati si au activat in armata sovietica unde, un accent deosebit era pus pe pregatirea ideologica a combatantilor, axata pe evidentierea eroismului ostasilor rusi dovedit in „marele razboi pentru apararea patriei” si in ura fata de dusman, devenit acum societatea occidentala, NATO, precum si toti cei care se raliaza ideilor dusmanului. Aceasta ideologie exclude etica: scopul scuza mijloacele. Pentru Putin, invadarea Ucrainei are un scop „nobil” iar cei care o duc la indeplinire sunt niste „eroi” Dupa 1991 multe din statele foste componente ale U.R.S.S, inclusiv Romania, au initiat reforme care sa rupa definitiv legaturile cu sistemul militar dictatorial comunist.[19] In armata rusa asemenea reforme nu au existat; armata Federatiei Ruse este continuatoarea armatei sovietice.
Legile războiului, care guvernează comportamentul partilor intr-un razboi, atat la nivel national cat si international, sunt aplicate de rusi in Ucraina la nivelul dreptului roman care conferea dreptul invingatorului de a jefui bunurile inamicului („praeda bellica”), de a umili supravietuitorii si de a ucide in caz de nevoie („iure caesus’) Intre soldatul sovietic care venise in Romania ca „eliberator” in 1944, satirizat de Constantin Tanase in scheciurile sale („davai ceas, davai palton”) si soldatul rus trimis de Putin sa elibereze Ucraina de „nazisti” care fura tot ce gaseste, violeaza femei, umileste combatantele din armata ucrainiana tunzandu-le zero, confisca si distruge carti despre cultura ucrainiana, „executa”cu un glonț în cap monumentul dedicat poetului național ucrainean Taras Șevcenko, rapeste copii sau comite asasinate asupra civililor, nu exista nicio deosebire.
Republica Moldova priveste cu ingrijorare evenimentele din Ucraina. In Republica Maoldova circula un banc; Intrebare la radio Erevan”: “Cu cine hotarniceste Rusia?” Si raspunsul: “Cu cine vrea. “ R. Moldova este o tara mica, cu posibilitati limitate si nu dispune de capacitatea de rezistenta a Ucrainei. Intre Odessa si Transnisnistria separatista nu sunt decat 60 de km. Daca Odessa va cadea, rusii vor fi primiti cu bratele deschise in Transnistria si e greu de presupus ca se vor opri aici si nu vor ajunge la Prut, perspectiva care-i ingrozeste pe mare parte din moldoveni care au mai trait experienta ocupatiei rusesti. Acestia vad in decizia de re-unire cu Romania singura posibilitate de a se pune la adapost de agresiunea rusa. “Cum acest scenariu e puțin probabil, ne agățăm de „neutralitatea constituțională”, în speranța că stegulețul alb pe care-l vom flutura în fața agresorului îi va domoli poftele sangvinare.”- afirma scriitorul Vitalie Ciobanu[20].
Deocamdata, Republica Moldova a depus pe 4 martie 2022 cererea de aderare la Uniunea Europeana asemenea Ucrainei si Georgiei. Dar in R.Moldova o parte a populatiei este pro-rusa. Alexandr Kalinin, liderul Partidului Regiunilor – o formatiune politica pro-rusa – l-a asigurat pe Putin ca cetatenii R.Moldova sprijina „operatiunea speciala” de pe teritoriul Ucrainei si l-a invitat sa o duca pana la capat. Propaganda rusa, sustinuta de asemenea formatiuni politice, creeaza confuzie in randurile electoratului moldovean; un sondaj de opinie din martie, arata ca formatiunile pro-Est ar acumula impreuna circa 30% din sufragii, ceea ce creeaza temeri in perspectiva viitoarelor alegeri.[21]
Nimeni nu poate ramane indiferent la ce se intampla astazi in Ucraina, chiar daca nu il afecteaza direct, pentru ca fiecare om are o constiinta morala care ii impune o anumita conduita in relatiile cu semenii sai. Constiinta morala este principiul subiectiv al ordinii morale. Regimul instaurat de Lenin in Rusia si ulterior propaganda comunista au alterat profund constiinta morala. Apelul facut mereu de Putin la „ortodoxia rusa” si atitudinea patriahului Kiril (si el fost ofiter KGB), de sprijinire a războiului impotriva Ucrainei, pot fi considerate manifestari de fariseism. „Atrocităţile, cinismul şi minciuna care însoţesc agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei dovedesc.. că, departe de a fi dispărut, barbaria comunistă s-a metamorfozat într-o barbarie încă şi mai perversă. Fascismul, inclusiv versiunea sa cea mai virulentă, nazismul, au fost condamnate şi au devenit nefrecventabile şi inactive. Comunismul, inclusiv versiunea sa cea mai virulentă, sovietismul, nu au fost condamnate, sunt încă active, intimidează şi tulbură minţile la sute de milioane de oameni. Ar fi, din partea noastră, a „occidentalilor”, o prostie monumentală şi o eroare de neiertat să ne adăpostim cu laşitate în spatele „prudenţei” politice şi a unui confort egoist (de altfel iluzoriu!) şi să ignorăm strigătele de disperare şi de ajutor care ne vin din Ucraina, Moldova, Gruzia sau Armenia, ţări ai căror cetăţeni nu vor altceva decât să fie ca noi, adică să împărtăşească alături de noi idealurile, felul de a fi, principiile şi valorile europene.[22]”
Gianina Poroșnicu, avocat și Emil Frost, psiholog
[1] A se vedea excelentul articol „Hoarda de aur reloaded’ al d-lui Florin Cantec in Ziarul de Iasi
[2] Volumul cu acest titlu a fost tradus si in limba romana; Editura Mica Valahie, Bucuresti 2017
[3] Potrivit revistei germane Spiegel.
[4] Interviu luat de Liliana Nicolae d-lui Anatol Taranu, in revista „Dilema”
[5] Potrivit Amnesty International
[6] Conform unui text publicat pe Twitter de NEXTA TV, proiectul ar fi fost depus de, deputatul Serghei Vladimirovici Savostianov, din partea Partidului Comunist din Federația Rusă
[7] A se vedea articolul „Batalia lui Putin pentru controlul spatiului sovietic in „Spot” din 08.01.2022
[8] Alekxandr Dughin – Interviu acordat Digi24
[9] A se vedea celebrul discurs al lui Vladimir Putin la Conferinta de securitate de la Munchen in Ziarul Financiar din 12.03.2022
[10] Lucia Popa „ Ce urmareste Rusia cu Ucraina: o sfera de influenta in Europa de Est. în revista „Capital” – 19.12.2021
[11] Chars Michel – discurs rostit in plenul Parlamentului European, 1 martie 2022
[12] A se vedea Sinteza.org Editorial, articolul „In mintea lui Vladimir Putin” de Daniela Croitman 18.03.2022
[13] Vezi Digi 24 – Interviu cu Vladimir Putin, 20.11.2004
[14] Conform European- Justice Portal
[15] Vezi interviul acordat de profesorul Valentin Naumescu in RFI 24.02.2022
[16] A se vedea articolul „Cum a pierdut Putin cel macho razboiul de imagine cu comediantul Zelensky” in Fanatik din 09.03.2022
[17] A se vedea articolul „Oligarhii ascund un trilion de dolari in afara Rusiei..” de Sorin Ozon – Ziare Com 14.04.2022
[18] In februarie 1990 in Romania s-a constituit Comitetul de Actiune pentru Democratizarea Armatei care isi propunea: trecerea in rezerva a generalilor si ofiterilor cu vederi retrograde; numirea in fruntea Armatei si a Internelor a unor personalitati civile, tehnocrate si apolitice; depolitizarea, excluderea manipularii si interzicerea amplasarii Armatei in rezolvarea diferendelor politice; impunerea ca o conditie obligatorie a criteriului competentei si responsabilizarii pentru ierarhizarea structurilor militare si civile ale statului etc.
[19] A se vedea Mario Varvaro „Justitia, sabia si solzii in ‘Cercetari de istorie antica” , nr.9, din 2017, pag.598
[20] Vezi articolul ” Republica Moldova si razboiul de langa noi” in „Bloguri” din 23.03.2022
[21] Vezi articolul „Un politician din Republica Moldova ii cere lui Putin sa continue razboiul” pe https://stirimd din 19.03.2022
[22] Eugen Munteanu „10 ore in Transnistria”(IV) in Ziarul de Iasi din 09.04.2022
