militar ecusonMinistrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat vineri, 27 februarie, la Bistrița, că tinerii pot “să stea liniștiți”, pentru că în această perioadă nu se fac recrutări sau încorporări, pe fondul conflictului din Ucraina, acest lucru putând fi făcut, în mod legal, doar printr-o hotărâre a Parlamentului, anunţă Agerpres.

“Vedeți dumneavoastră, orice a fost normal până acum devine anormal. Nu a vorbit nimeni niciodată despre recrutare sau chemare la oaste a rezerviștilor și a tinerilor. Acest lucru este posibil, în condițiile legii, numai atunci când se declară stare de război, și declararea de război sau a stării de mobilizare se face prin hotărârea Parlamentului”, a spus Dușa.

Ministrul a explicat că activitățile desfășurate în prezent de către centrele militare sunt “de rutină, curente” și vizează clarificarea datelor rezerviștilor legate de domiciliu, mutarea dintr-o unitate militară în alta sau încadrarea pe o altă funcție.

“De multe ori se lansează, știu eu, informații care nu au niciun suport real și o activitate curentă pe care centrele militare au făcut-o și acum doi ani, și acum trei ani, și acum patru ani, dacă își fac datoria legală și zilele acestea, mai ales după izbucnirea crizei din Ucraina, toată lumea lansează un zvon că se fac recrutări și încorporări. Nu se fac. (…) Până atunci (la declararea stării de mobilizare — n.r.), îi rog pe tineri să stea liniștiți”, a precizat Mircea Dușa.

Ministrul a adăugat că, potrivit legii, fiecare cetățean român are datoria sacră de a-și apăra țara și că este nevoie de un cadru legislativ care să clarifice modul în care se face pregătirea populației pentru apărare, în cazul unui conflict armat, având în vedere că stagiul militar nu mai este obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2007. (ZCH NEWS)

Articolul precedentIAŞI: 63.000 de ţigarete de contrabandă într-un Opel Vectra
Articolul următorLa Tribunal pentru timpul de muncă al medicilor?
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.