photo 2021 05 13 12 19 21Cozi de peste 40-50 de oameni, reprezentanți ai firmelor, la Oficiul Registrului Comerțului Neamț, sunt consecința confuziei stârnite de intrarea în vigoare a Legii nr. 101/2021 privind combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Conform acestui act normativ, devine obligatorie completarea unei declarații de beneficiar real al activității firmei, iar societățile care nu respectă această prevedere riscă amenzi între 5.000 și 10.000 de lei.

Ministrul economiei, Claudiu Năsui a anunțat că se discută în coaliție posibilitatea amânării acestei obligații declarative până la 1 octombrie 2021, dar propunerea încă nu s-a materializat: „Ieri, în ședința de coaliție s-a decis ca declarația de beneficiar să fie amânată până la 1 octombrie. Până atunci vom încerca să convingem coaliția să revenim la sistemul din Austria. Adică sistemul care s-a aplicat și anul trecut în România, prin legea 108/2020, care nu chinuie sute de mii de firme cu o birocrație inutilă. Declarația de beneficiar real este o declarație de aproximativ 10 foi prin care statul ne cere informații pe care le are deja. Și ni-le cere nu numai o dată, ci în fiecare an, chiar dacă nu se schimbă nimic. Reușisem să eliminăm această declarație anul trecut, dar ea a revenit din cauza unui amendament care a fost strecurat pe furiș într-o lege anul acesta”, a anunțat ministrul pe o rețea de socializare.

Mai multe despre această chestiune puteți citi aici.

Vlad B.

Articolul precedentUn “inteligent” a furat o autoutilitară, a lovit o fetiţă de 13 ani şi a fugit
Articolul următorTrei localități din Neamț în zona roșie. Rata de infectare în fiecare comunitate
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.