Remaniere în guvernul Cîțu: Ministrul Finanțelor a fost revocat

Premierul Florin Cîțu a anunțat după ședința de guvern de astăzi, 8 iulie, că l-a revocat din funcție pe Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Primul-ministru a adăugat că i-a dat șansa de a demisiona în urma unor discuții de luni seara, potrivit g4media. „Decizia am luat-o după analiză la 6 luni de zile. Cele mai întârziate proiecte de la Ministerul Sănătății. Avem proiecte întârziate la Finanțe pentru atragerea de fonduri europene și pe combaterea evaziunii fiscale. În acest moment nu avem nicio propunere pentru ministru al Finanțelor. Ca interimar, mă voi asigura pentru ca toate proiectele să fie reluate în scurt timp”, a declarat Florin Cîțu după ședința de guvern de astăzi. După interimatul asigurat de premier, care poate dura două luni de zile, ar urma să fie numit un nou ministru. Un nume vehiculat, dar neconfirmat, încă, este cel al deputatului PNL de Gorj, Dan Vîlceanu.

Potrivit mai multor surse, remanierea de la începutul lunii iulie 2021 i-ar fi viza și pe miniștrii Agriculturii (Adrian Oros), Sănătății (Ioana Mihăilă), Economiei (Claudiu Năsui), Digitalizare (Ciprian Teleman).

Propunerea de demitere a lui Alexandru Nazare a fost trimisă la Cotroceni.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...