Ministerul Sănătăţii anunţă că intenţionează să achiziţioneze 3 milioane de doze de vaccin antigripal pentru sezonul 2020-2021, potrivit unui comunicat de presă. Intenţia este făcută publică în contextul Săptămânii Europene a Vaccinării, care a debutat vineri, 24 aprilie.
“Ministerul Sănătății a achiziționat deja dozele necesare pentru vaccinarea antigripală a copiilor cu vârste între 6 luni si 5 ani, fiind semnat primul contract de vaccin gripal tetravalent pentru aceasta categorie de vârstă”, menţionează sursa citată.
“Deși în această perioadă ne focusăm acțiunile în lupta cu noul coronavirus, trebuie să fim conștienți că există încă alte boli transmisibile, care pot afecta starea de sănătate a populației, în special a copiilor, neprotejați împotriva unor boli care pot fi fatale, cum ar fi rujeola, difteria sau tetanosul. Să nu uităm că avem încă în evoluție o epidemie de rujeolă pe teritoriul României, în care s-au înregistrat aproximativ 20.000 de îmbolnăviri și 64 de decese. Nu trebuie să lăsăm garda jos, vaccinarea de rutină trebuie să continue în această perioadă, deoarece avem obligația să prevenim îmbolnăvirile de orice fel, mai mult ca oricând”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.
În România, rata de vaccinare a scăzut în ultimii ani, context în care Ministerul Sănătății reiterează susținerea pentru continuarea neîntreruptă a activității de vaccinare de rutină a populației. (M. CONSTANTINESCU)