Poliţiştii nemţeni au depistat, joi, 14 ianuarie, un membru al „Academiei Infractorilor”, care se sustrăgea urmăririi penale, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Bărbatul este în vârstă de 22 de ani şi este acuzat că ar fi „membru al unei grupări de crimă organizată, specializată în comiterea de tâlhării la magazine de bijuterii şi ceasuri de lux din ţări ale Uniunii Europene”.
„Persoana depistată se sustrăgea urmăririi penale, fiind căutat în baza unui mandat de aducere, emis de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală”, se precizează în comunicat.
Poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale – Inspectoratul General al Poliţiei Române l-au preluat şi condus la sediul DIICOT, unde i-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de „aderare şi sprijinire a unui grup criminal organizat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 Cod penal şi ,favorizarea făptuitorului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 269 Cod penal”. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă. (ZCH NEWS)