„Academicienii” lui Ţâţă, arestaţi preventiv! Victimele erau ameninţate cu arme de jucărie!

academia infractorilor jafTribunalul București a decis, vineri seară (24 aprilie), arestarea preventivă, la propunerea procurorilor DIICOT, a 14 membri ai grupării „Academia Infractorilor Români”, specializată în furturi din magazine de lux din mai multe state, informează Agerpres. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată. Procurorii DIICOT dispuseseră cu o zi înainte reținerea a 14 membri ai grupării iar în cazul altor trei persoane anchetatorii au dispus cercetarea sub control judiciar. Față de liderul rețelei – Adrian Botez – s-a pus în mișcare acțiunea penală, el fiind deja condamnat și aflat în penitenciar pentru că a încercat să-l asasineze pe Dumitru Mironescu.

Adrian BOTEZ
Adrian BOTEZ

Procurorii DIICOT au efectuat, joi, 52 de percheziții pentru destructurarea acestei grupări de mare violență specializată în tâlhării și furturi din magazine de lux din Belgia, Marea Britanie, Franța, Germania, Austria, Olanda, Croația și alte state. Gruparea era organizată după reguli militare iar liderul Adrian Botez a înființat Academia Infractorilor Români. El conducea rețeaua din penitenciar, fiind cel care a fost eliberat anul trecut din greșeală, însă ulterior a fost prins, având de executat o condamnare de 10 ani de închisoare pentru tentativă de omor asupra lui Mironescu. Valoarea furturilor depășește 10 milioane de euro iar spargerile nu durau mai mult de 60 de secunde.

„Începând cu anul 2013, DIICOT a monitorizat activitatea infracțională a unei grupări conduse de liderul Marian Adrian Botez, având ca scop săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie calificată și furt calificat, pe tot teritoriul Uniunii Europene”, a anunțat joi procurorul-șef adjunct al DIICOT Giorgiana Hosu.

Gruparea era compusă din peste 100 de executanți, toți recrutați din județul Neamț, care erau instruiți, antrenați, controlați și coordonați pentru a pătrunde în forță în magazine de lux, de bijuterii și ceasuri. În urma perchezițiilor s-au găsit foarte multe bijuterii și ceasuri scumpe, iar procurorii au dispus sechestre asiguratorii asupra mai multor bunuri imobile și autoturisme, printre care și un Rolls Royce. Potrivit procurorului-șef adjunct, ancheta a costat circa 300.000 de euro, fiind printre cele mai scumpe.

Recrutări în casele de copii şi arme de jucărie

Liderii grupării conduse de Adrian Botez, cunoscută sub numele de „Academia infractorilor”, suspectaţi de zeci de jafuri comise la magazine de lux din străinătate, îşi recrutau membrii din casele de copii sau din cadrul unor familii sărace, au anunţat oficiali ai Poliţiei Române. Conform sursei citate, unii dintre tâlharii antrenaţi de gruparea lui Adrian Botez, zis „Ţâţă” proveneau fie din familii sărace, fie din case de copii. Aceştia erau antrenaţi să jefuiască un magazin în mai puţin de un minut, în condiţiile în care cele mai multe dintre acestea erau asigurate cu sisteme de alarmă, iar tâlharii trebuiau să poată să ia cât mai multe obiecte de valoare şi să fugă înainte de intrevenţia firmei de pază sau a poliţiei. Uneori, oamenii lui „Ţâţă” foloseau şi arme pentru intimidarea personalului magazinelor, însă, în urma percheziţiilor, anchetatorii au stabilit că armele erau, de fapt, de jucărie. Banii obţinuţi în urma vânzării bunurilor furate erau apoi împărţiţi, o cotă parte fiind trimisă şi familiilor altor membri, aflaţi la închisoare în alte dosare. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...