sentintaActualizare: Vineri, 16 iulie, Curtea de Apel Bacău a admis contestaţia depusă de DIICOT Neamţ, în sensul prelungirii arestului preventiv pentru grupurile de traficanţi de droguri de la Jazz Club şi Chaplin’s cu 30 de zile. Tribunalul Neamţ respinsese această cerere, pe 13 iulie, motivat de depăşirea termenului la care se putea face solicitarea.

În cele din urmă, 9 dintre inculpaţii din aceste dosare vor fi cercetaţi în arest preventiv.

Știre inițială:Tribunalul Neamţ a decis ieri, 13 iulie, să respingă cererea de prelungire a arestului preventiv pentru membrii grupări de traficanți de droguri care aprovizionau clienții cluburilor Jazz şi Chaplin’s din Piatra-Neamț. Începând de duminică, 18 iulie, Paul-Orlando Bumberică, Claudiu-Constantin Enea, Ştefan Gabăr, Ciprian Motoi, Ioan Stan, Alin-Alexandru Chiurariu, Florin-Nicolae Rusu, Cristian Valentin Dobrea şi Constantin Cuejdianu ar putea fi puși în libertate. Judecătorul s-a sesizat din oficiu și a admis excepţia nulităţii propunerii de prelungire a arestării preventive. Aceasta motivat de faptul că a fost depășit termenul de 5 zile minim înainte de expirarea arestării preventive în care trebuiau depuse propunerea de prelungire a arestării preventive și dosarul cauzei. Instanța a decis doar în cazul lui Mihai Pavăl prelungirea arestului la domiciliu. Admite excepţia nulităţii propunerii de prelungire a arestării preventive a inculpaţilor Bumberică Paul-Orlando, Enea Claudiu-Constantin, Gabăr Ştefan, Motoi Ciprian, Stan Ioan, Chiuariu Alin-Alexandru, Rusu Florin-Nicolae, Dobrea Cristian Valentin şi Cuejdianu Constantin, excepţie invocată din oficiu de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. În temeiul art. 235 alin. 1 şi 6 Cod procedură penală, constată nulitatea propunerii de prelungire a arestării preventive formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ. (…) Constată încetarea de drept, la data de 18.07.2021, a măsurii arestării preventive a inculpaţilor Bumberică Paul-Orlando, Enea Claudiu-Constantin, Gabăr Ştefan, Motoi Ciprian, Stan Ioan, Chiuariu Alin-Alexandru, Rusu Florin-Nicolae, Dobrea Cristian Valentin şi Cuejdianu Constantin, arestaţi preventiv în baza încheierii nr. 32U/19.04.2021 a Tribunalului Neamţ şi dispune punerea în libertate a inculpaţilor, la data respectivă, dacă nu vor fi reţinuţi sau arestaţi în altă cauză”, se precizează în soluția pe scurt publicată în portalul instanței.

DIICOT Neamţ a contestat imediat decizia, așa că acum Curtea de Apel Bacău va hotărî soarta inculpaților. Aceştia sunt cercetaţi pentru deţinere şi trafic de droguri de mare risc în formă continuată, constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, fraudă informatică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos ş.a. Detalii despre faptele ce au dus la arestarea acestora, găsiţi aici şi aici .

Angela Croitoru

Articolul precedentBraconieri prinși cu 50 kg de carne de vânat, în flagrant la Ruseni
Articolul următorŞi-a găsit fratele spânzurat în magazie