Prin sentință definitivă un medic oncolog a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii de luare de mită și a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru care s-a dispus executarea. Decizia a fost luată de magistrații de la Curtea de Apel Suceava împotriva doctoriței Anca Ababneh Dumitrovici, fost șefă a Secției Oncologie din cadrul Spitalului Suceava. Instanța de fond, Tribunalul Suceava, aplicase iniția o pedeapsă de 2 ani și jumătate pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere. Decizia a fost atacată atât de medic cât și de procurori, iar anchetatorii au avut câștig de cauză. A fost menținută dispoziția tribunalului prin care acuzatei i s-a interzis să exercite profesia de medic în sistemul public de sănătate timp de 5 ani.
„Majorează cuantumul pedepsei la care a fost condamnată inculpata Ababneh Dumitrovici Anca de la 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare la 3 (trei) ani închisoare, pedeapsă ce se va executa în regim de detenție. Modifică conținutul pedepsei complementare și pedepsei accesorii prevăzute de art.66 lit. g C. pen. aplicate inculpatei în sensul că interzice inculpatei Ababneh Dumitrovici Anca dreptul de a exercita profesia de medic pe durata stabilită de prima instanță. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art.275 alin.3 C.pr.pen., celelalte cheltuieli judiciare din apel, rămân în sarcina statului. Definitivă”, conform Curții de Apel Suceava
Medicul sucevean a fost arestat preventiv la începutul anului 2023 după ce aparținătorii unui pacient au reclamat-o că nu ar fi aplicat bolnavului tratament până ce nu a primit mită. Prescrierea rețetei a fost tardivă pentru că pacientul s-a stins din viață. Presa locală relata că oncologul ar fi primit în mod repetat sume de bani cuprinse între 50 de lei și 50 de euro dar și miere de albine, cașcaval sau brânză. La momentul arestării oncologului, medicii din spitalul Suceava s-au solidarizat cu colega lor și au susținut că nu ar fi vorba de mită ci de gesturi recunoștință (amănunte aici ), dar judecătorii au avut altă opinie.
(G. S.)