Poliţiştii din Dorohoi au descoperit, sâmbătă, 5 septembrie, pe strada Viilor din localitate, un autoturism abandonat, înmatriculat în Bulgaria, despre care s-a stabilit că aparţine lui V.Z. de 24 ani, cetăţean ucrainean.
Efectuând controlul vehiculului, poliţiştii au găsit în portbagaj, 2.480 pachete de ţigări, de proveniență duty-free.
Depistaţi ulterior, V.Z. şi C.V., 28 ani, persoană cu dublă cetățenie, ucraineană și română, care-l însoţea, nu au putut prezenta documente justificative pentru ţigări.
“În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. Cei doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, ulterior pe numele acestora fiind formulată propunere de arestare preventivă. Autovehiculul folosit în activitatea infracțională a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei municipiului Dorohoi”, se precizează în comunicatul Poliţiei Botoşani. (ZCH NEWS)