cersetoarePoliţiştii din Piatra-Neamţ încearcă să pună la zid fenomenul cerşetoriei nu doar prin amendarea celor care sunt prinşi, în mod repetat, cu mâna întinsă, ci şi prin sancţionarea femeilor care-şi folosesc copiii pentru a impresiona trecătorii.

„La nivelul Poliției municipiului Piatra Neamț, în cursul acestui an au fost întocmite 8 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a unui minor în scop de cerșetorie, faptă prevăzută și sancționată de art. 215 din Codul Penal cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Printre „mamele” prinse că-şi scot copiii pe străzi la cerşit se numără o tânără de 25 de ani din Buhuşi, care-şi făcea veacul în parcarea unui hotel din oraş şi cerea bani oamenilor pe motiv că trebuie să-i cumpere de mâncare băieţelului ei de 4 ani. Şi era 24 martie, o perioadă în care niciun părinte responsabil nu-şi ţine copilul ore în şir în frig.

Pe 26 august, poliţiştii au luat la ochi o altă femeie de 31 de ani, din Filipeşti, judeţul Vaslui, care cerşea împreună cu băieţelul ei de 3 ani, în faţa unui supermarket de pe bulevardul Traian. Ambele femei erau tinere, sănătoase şi bune de muncă. În toate cazurile instrumentate de polițiști, a fost sesizată Direcţia de asistență socială și protecție a copilului. (C. MIRCEA)

Articolul precedentBătrână din Piatra Neamţ prinsă că fura curent! Riscă ani grei de închisoare!
Articolul următorCampionat de tenis de câmp la Târgu-Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.