Bătrână din Piatra Neamţ prinsă că fura curent! Riscă ani grei de închisoare!

bransament curent electricO femeie de 65 de ani din Piatra-Neamţ a fost prinsă că fura curent, în ziua de 7 octombrie, când un angajat al E.ON a constat că locuinţa ei era branşată la reţea, dar nu avea contor.

Omul a anunţat poliţia, iar echipajul care s-a deplasat la faţa locului i-a întocmit bătrânei dosar penal. Urmează ca reprezentanţii E.ON să stabilească de când s-a „supărat” femeia şi a decis să nu mai plătească energia electrică şi care este prejudiciul.

„În primele 6 luni ale anului în curs pe raza municipiului Piatra Neamț au fost înregistrate 31 de infracțiuni de furt de energie electrică”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

„Conform articolului 92 din Legea 123/2012 privind energia electrică și gazele naturale, deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcţionării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalaţiilor energetice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Totodată Codul Penal prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau amendă pentru furt de energie electrică, conform art. 228 alin 3. Reamintim faptul că, în cazul consumului fraudulos de energie, toţi consumatorii oneşti sunt afectați, pentru că aceste practici ilegale au consecinţe directe asupra calităţii serviciilor de distribuţie a energiei. Pe de altă parte, furtul de energie realizat prin intervenţii neautorizate sau instalaţii improvizate poate genera accidente având consecințe deosebit de grave”. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...