Cum am introdus Biblia în bibliografia studenţilor mei
La facultate, am început să fac educaţie religioasă, atunci a început misiunea mea de om, de credincios. Făceam literatură universală şi le-am pus la Bibliografie, chiar la început, Biblia. A venit secretarul organizaţiei de bază a Universităţii, era Pompiliu Marcea, fostul meu student, Dumnezeu să-l ierte!, «Doamnă Zoe, ce-aţi făcut, mă nenorociţi». Şi i-am zis: Mă băiete, când vine cineva şi te întreabă ce caută Biblia acolo, îi spui aşa: cine nu ştie ce-i Biblia înseamnă că este un incult. Biblia este cartea cea mai mare a lumii şi cine n-o cunoaşte înseamnă că este un om totalmente lipsit de orice învăţătură autentică. Au tăcut din gură şi au acceptat, spre stupoarea tuturor. Am fost încântată. Aveam asistent pe bietul Ioan Alexandru şi noi amândoi făceam tot felul de, vorba vine, nu năzdrăvănii, nu pot să spun asta, ne făceam că facem cursuri şi aşa mai departe, dar nu că nu le făceam, adică încercam să introducem elementul religios, de educaţie religioasă şi spirituală în cursurile noastre şi în seminariile noastre. Făceam Eminescu, fiindcă amândoi făceam Eminescu. Aveam nişte cursuri speciale, eu aveam cursuri, el avea seminarii. Dar nu numai la Eminescu, ci şi celelalte cursuri. Şi am mai spus şi altădată şi vă repet şi dvs., poate nu aţi auzit de interviurile acelea. Într-o zi, eram la Ţigăneşti, la casa noastră, şi vine Maica Stareţă Herovima şi cu un părinte, Toma, săracul!, Dumnezeu să-l ierte!, a murit acum câteva luni. Părintele Toma nu ştiam cine e şi aceasta zice: «Bună ziua! Vă mulţumesc foarte mult pentru ce-aţi făcut». Dar ce-am făcut, părinte, pentru dvs.? «Fata mea e studenta dvs. şi aş vrea să vă spun că eu, de când s-a născut, m-am tot căznit să citească Psalmi şi ea nu a vrut să citească niciodată. Iar acum, de când dvs. i-aţi învăţat să citească Psalmi, toată ziua citeşte Psalmi». Şi el era foarte fericit că am adus-o cumva la această lectură atât de hrănitoare pentru Duh. Şi cum făceam? Cum credeţi că făceam? Recurgeam la nişte strategii speciale. De pildă, eu începeam lectura de la Antichitate, poezia, ca să zicem aşa. Cosmogonia, la indieni, Cosmogonia, de la egipteni, Cosmogonia, de la asiro-caldieni, Cosmogonia, de la evrei. Şi, dintr-o dată, îi duceam la Geneză. Nu putea să spună nimeni nimic, căci erau toate cosmogoniile, la rând. La început, Dumnezeu a făcut cerul şi pământul. Gata! Intram în problemă. Se uitau studenţii miraţi. Auziseră. Veniseră de la alte facultăţi. Aveam 8 teologi, sus, în ultima bancă din amfiteatru. Aveam cursurile seara, de la 6 la 8. Le-am făcut cosmogonia noastră şi zic, mai e una, aluzie, aşa, mai degrabă. E mai târzie. Este de la Ioan din Patmos. Nu i-am spus Apostolul, că mă descopeream: «La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul». Iată şi alte cosmogonii. Ei se uitau la mine, pe urmă plecau acasă şi se întrebau şi căutau. Şi începeau să caute ei, să umble ei în Noul Testament şi în Biblie, evident. Şi îi întrebam pe teologi, dar voi de ce veniţi la mine? Eu sunt profesor de literatură comparată, iar voi aveţi acolo teologi. «Nu, doamna Zoe, la dvs. parcă e mai…» Acum, ce se întâmplă, eu comunicam cu ei, eu le dădeam lor ca dintr-ale mele. Ce simţeam eu, le transmiteam lor. Era o comunicare perfectă între mine şi studenţii mei. Se pare că profesorii lor erau mai reci, mai docţi, mai savanţi şi nu se apropiau aşa de ei. Între timp, am publicat cu Ioan Alexandru Cântarea Cântărilor. A tradus-o el din ebraică şi eu i-am făcut Prefaţa. Pe urmă, am prezentat şi Biblia lui Şerban, în 1988, adică vă daţi seama ce târziu.
A consemnat Gheorghe SIMON
