Alt mare lingvist român, născut în Neamţ, care a trăit doar 37 de ani dar care a marcat cultura românească pentru totdeauna prin studiile sale filologice şi de folclor, este Alexandru Lambrior, de la a cărui naştere se împlinesc azi 168 de ani. Este născut, după unele dicţionare, la 10 septembrie 1846 în satul Soci din judeţul Neamţ, iar după altele la 12 ianuarie 1846, Fălticeni, judeţul Suceava. Data de 12 ianuarie 1846 şi locul de naştere Fălticeni este susţinută şi de criticul şi istoricul literar Dan Mănucă în « Dicţionarul general al literaturii române » al Academiei. Mai plauzibilă ar fi, totuşi, prima informaţie, preluată şi de Constantin Prangati în „Dicţionarul oamenilor de seamă din judeţul Neamţ, deoarece ea este susţinută şi de alte dicţionare apărute în secolul trecut, unul dintre ele fiind «Enciclopedia României» a lui Lucian Predescu.
Fiu al pitarului Dimitrachi Lambrior, Lambrior rămâne orfan de ambii părinţi la vârsta de 5 ani. Urmează şcoala primară la Fălticeni, Târgu Neamţ şi Piatra Neamţ, iar în 1860 intră ca bursier la Gimnaziul Central din Iaşi. Se înscrie apoi la Facultatea de Litere a Universităţii ieşene. Din 1872 este profesor de istorie la Şcoala Militară din Iaşi, intrând, la începutul aceluiaşi an, în societatea literară Junimea, la ale cărei „prelecţiuni populare” participă de câteva ori, iar din 1874 predă istoria la Liceul Naţional. Cu sprijinul lui Titu Maiorescu este trimis la Paris în 1875, ca bursier al statului. Bacalaureat în acelaşi an, se înscrie la Ecole des Hautes Etudes. Este remarcat de profesorii săi, publică, începând din 1877, câteva articole de lingvistică romanică în prestigioasa revistă „România” şi e admis ca membru al Societăţii Franceze de Lingvistică. Se întoarce la Iaşi în 1878, reluându-şi catedra de la Liceul Naţional. Bun prieten cu Eminescu şi Creangă, continuă să colaboreze la „Convorbiri literare”, unde, de altfel, în 1873 şi debutase.
În 1882 devine repetitor la Şcoala Normală Superioară şi continuă cursul liber de filologie română pe care îl începuse în 1879 la Universitatea din Iaşi. Tot în 1882 este ales membru corespondent al Academiei Române. Lambrior s-a remarcat ca filolog îndată după publicarea studiului Limba română vechie şi nouă. Consecvent acestor principii şi condus de ideea junimistă a unei educaţii în spirit naţional, a alcătuit în 1882 şi o Carte de citire, cuprinzând texte vechi româneşti. Alexandru Lambrior a pus bazele ortografiei fonetice în limba română. S-a stins din viaţă la 20 septembrie 1883, la Iaşi. „Ţara întreagă a luat parte la doliul încercat de familie şi de Iaşi prin pierderea regretatului Lambrior”, se nota în „Curierul” . (N.S.)
