Jucătoarea de tenis Maia Todirițe, de la Clubul Condor Piatra Neamț, s-a calificat în careul de ași al Campionatului Național de la București, la categoria 10 ani. Ea a obținut această performanță, după ce a învins, în această dimineață, 30 iunie, cu 6-4/6-0, favorita nr. 3 a României, Maria Teodora Nagy, de la CS Cerămuș Câmpulung Muscel.
”Este o victorie uriașă pentru Maia. Ea este acum în careul de ași și, indiferent de rezultatul pe care-l va înregistra mâine, 1 iulie, valoarea ei este incontestabilă! Se naște la Piatra Neamț o noua stea, după Corina Corduneanu și Ilinca Stoica”, a declarat antrenorul Romeo Stoica.
În penultimul act al competiției, MaiaTodirițe o va întâlni pe Eva Maria Ionescu, din Curtea de Argeș, jucătoarea nr. 2 a României la această categorie de vârstă. (Ana MOISE)