medicamente 02Senatul României a aprobat, luni, 14 decembrie, propunerea legislativă prin care publicitatea explicită pentru medicamente este interzisă.

Au fost 100 de voturi pentru și 7 împotrivă la propunerea care modifică și completează art. 17 din Legea nr. 148/2000, privind publicitatea și pentru modificarea Legii nr. 504/2002 a audiovizualului.

Propunerea a fost adoptată tacit de Camera Deputaților, în calitatea de primă cameră sesizată.

Propunerea are ca obiect interzicerea publicității explicite pentru produsele medicamentoase în cadrul programelor de radio și televiziune, a publicității pentru farmacii care induce ideea că farmacia respectivă reprezintă model sau etalon pentru celelalte farmacii, precum și publicitatea la farmacii care reprezintă publicitate mascată la medicamente.

“Venim cu această iniţiativă datorită amplorii pe care a luat-o publicitatea ascunsă la medicamente şi influenţa negativă şi înşelătoare pe care o are asupra populaţiei, aspecte care se datorează în principal publicităţii prin televiziune şi radio, surse de informaţii publice care ajung la un număr foarte mare de persoane”, se arată în expunerea de motive a iniţiatorului propunerii, senatorul UDMR Alexandru Vegh.

Guvernul nu a susținut propunerea legislativă considerând că propunerile de interzicere a publicității pentru produsele medicamentoase și pentru farmacii nu țin seama de unele aspecte din directivele europene pe care România și-a asumat răspunderea să le transpună în legislația internă. Raportul Comisiilor raportoare din Senat, de cultură și sănătate publică, a fost de respingere, dar plenul nu a fost de acord cu acest punct de vedere adoptând proiectul de lege în forma inițiatorului.

Expunerea de motive a iniţiatorului:

https://zch.ro/wp-content/uploads/2015/12/vegh-expunere-motive.pdf

(ZCH NEWS)

Articolul precedentPăcăleli cu ITM-ul
Articolul următorCJ NEAMŢ: Locuinţe, nadă pentru a aduce medici la Spitalul Judeţean
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.