trecere blocataComisia rutieră din cadrul Primăriei Piatra Neamţ a hotărât desfiinţarea mai multor treceri pentru pietoni. Prima care a dispărut din peisajul rutier a fost cea din zona sensului giratoriu de la Casa de Cultură. Acum, pietonii pot traversa bulevardul Decebal numai pe la trecerea semaforizată din faţa Complexului Petrodava. Pietonii sunt nemulţumiţi, şoferii sunt fericiţi. Pentru prioritizarea şi descongestionarea traficului rutier, tot pe bulevardul Decebal, în zona Vânătorul şi Pescarul, dar şi la Biserica Precista II vor dispărea cele două treceri pentru pietoni. Pe acest tronson va fi o singură trecere, în zona Şcolii „Elena Cuza”, fosta Şcoală Nr. 4. Şi pe strada Petru Rareş vor fi schimbări, trecerea pentru pietoni de la Şcoala Nr. 12, actualul Liceu Tehnologic „Spiru Haret”, va fi mutată cu 50 m spre centrul oraşului, în dreptul intrării profesorilor. Comisia rutieră a luat această decizie din cauza parcărilor din zona de acces spre curtea şcolii. Tot în zonă, se va organiza parcare doar pe partea unităţii de învăţământ şi în spic. „Există în proiect şi două sensuri giratorii. Unul pe bulevardul Decebal , zona Bisericii Precista II şi la 1 Mai – zona Bisericii Naşterea Maicii Domnului. Au fost demarate discuţii şi pentru alte două sensuri giratorii, unul la Gara şi celălalt pe bulevardul Republicii, în intersecţia în care se află Casa Memorială Calistrat Hogaş”, a precizat Bogdan Gavrilescu, viceprimar municipiul Piatra Neamţ.

Gianina Buftea

Articolul precedentPoliția Neamț are adjunct: comisarul șef Neculai Catană
Articolul următorACTUALIZARE CSM Ceahlăul, la prima înfrângere! Cimentul – prima finalistă!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.