judecator dosare 3Mai mulți magistrați dar și personal auxiliar de specialitate din țară se judecă în instanță pentru a obține mai mulți bani. Este vorba de majorarea salariilor cu 25 de procente, asta după ce o creștere similară a drepturilor bănești pentru categoriile menționate a avut loc la finalul anului trecut. Petenții mai doresc recalcularea sporurilor dar și bani retroactivi de la începutul anului 2018. Printre cei care se judecă sunt și foști magistrați. Cei mai mulți dintre cei care lucrează în justiție și care acum se judecă și au procese pe rolul instanțelor sunt din municipiul București sau județul Vâlcea, dar sunt petenți și din două județe din regiunea Moldovei, Suceava și Botoșani. Instanțele unde au fost depuse acțiunile au sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Reamintim că anul trecut mai multe categorii profesionale au inițiat acțiuni revendicative, marea majoritate a acestora având drept scop creșteri salariale. Printre cei care au protestat în județul Neamț s-au numărat salariații de la Casa de Asigurări de Sănătate, Direcția de Sănătate Publică, Casa Județeană de Pensii, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, iar acestora li s-au alăturat pe final de an și personalul din instanțele de judecată (amănunte aici, aici și aici) .

(G. S.)

Articolul precedentClemență pentru primarul Manole Dănuț Fîrțală
Articolul următorFOTO Parteneriat între biserică și ISU Neamț pentru educația preventivă în situații de urgență
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.