0:00

„Mă interesează limitele pe care le forţează un scriitor”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Convorbire cu prorectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, critic literar

 Zilele trecute am avut prilejul să revin în preajma unui om pe care scriitorii îl caută permanent cu cărţile lor pentru ca el să scrie măcar câteva cuvinte despre ei. Are un cuvânt greu în literatura română contemporană. Cuvântul lui contează mult. Este nemţean prin naştere, sucevean prin adopţie. S-a născut la Orţeşti, la 2 octombrie 1963, are la activ mai multe cărţi de critică literară, este colaborator la principalele reviste literare din ţară, este membru  în juriul care acordă Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” la Botoşani etc. Am folosit prilejul pentru a-i lua un interviu. Fiind vorba de o convorbire mai lungă, am selectat doar o întrebare despre o temă dragă lui, Mişcarea „Iconar”. Despre celelalte, altădată.

 – Eşti unul din criticii literari importanţi care s-au oprit la Mişcarea „Iconar”, unul dintre volumele tale purtând chiar acest titlu. Intenţionezi să dezvolţi această temă?

– Mişcarea „Iconar” e una dintre cărţile mele de început, de istoric literar – care a coborât prin arhive, printre documente, în subterane interzise sau inaccesibile. Nu ştiu ce-aş mai putea spune pe tema aceasta – şi orice aş spune, n-aş modifica fundamental imaginea deja construită. Ce-i drept. Când m-am apucat de studiat chestiunea aceasta, profesorul Ciopraga a avut mari rezerve că se va putea scrie o carte. Au apărut mai multe, una despre Mircea Streinul, la care chiar profesorul Ciopraga a scris o prefaţă. Între timp, după două-trei cărţi de istorie literară, interesul meu s-a îndreptat spre poezie – dacă n-ar fi chestiuni de principiu, de organizare, aş putea scrie o istorie a poeziei româneşti din secolul XX şi chiar până în zilele noastre – şi mai apoi spre alţi autori: Creangă, Hogaş, Cioran, mai nou Caragiale. Sigur, o întrebare ar fi: cum poţi să scrii de lucruri atât de diferite? Un semn de inconsistenţă, de critic bun la toate, de lipsă de unitate, un reproş pe care l-a făcut printre dinţi Daniel Cristea Enache. E ceva în comun, i-am replicat: eu însumi, cu obsesiile mele. Există, în substrat, câteva idei comune despre ce e literatura şi despre ce e criticul literar. Oricum, fac pledoarie pentru scrisul venit din gratuitate, dintr-un instinct mai puternic decât orice ideologie. Aşa s-a întâmplat cu Creangă, cu Hogaş, cu Caragiale şi chiar cu Cioran. Ba poate chiar cu Mircea Streinul, un damnat sau un om care a căutat damnarea atât de mult până a găsit-o. Apoi, mă interesează scrisul care spune ceva despre om. În spatele operei – şi, cred că fără a o trăda -, mă interesează fiinţa. Nu fac neo-biografism, nu descopăr opera prin om şi nici omul prin operă. Nu la un nivel imediat, palpabil, documentar. Dar mă interesează relaţia dintre operă şi fiinţă şi caut exemplaritatea operei tocmai prin excelenţa fiinţei. O fiinţă care se realizează până la urmă prin operă. Exemplaritate nu în sens imediat, moral. Experienţele unui scriitor sunt experienţe ale scriiturii şi ele sunt nu numai unice, ci şi la limită. Mă interesează limitele pe care le forţează un scriitor. La polul opus, sau poate nu, se află inteligenţa în scris, jocul, provocarea.

 A consemnat Nicolae SAVA

Articolul precedentInvitaţi la Festivalul Internaţional de Folclor „CEAHLĂUL”, ediţia a XVI-a
Articolul următorNoi bilete de tratament balnear