Proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate se va desfășura miercuri, 15 iulie, începând cu ora 10:00, în 87 de centre de examen, precizează ministerul educaţiei într-un comunicat de presă. Sunt așteptați să participe cei aproximativ 27.000 de candidați care au obținut cel puțin nota 5 la inspecțiile speciale la clasă sau la probele practice desfășurate în perioada 27 mai – 26 iunie și care au validat fișele de înscriere. Absolvenții promoției curente (peste 4.300) pot valida fișa de înscriere până în dimineața zilei de 15 iulie.
Pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2015, au fost publicate 4.189 de posturi didactice/ catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (2.528 în mediul urban și 1.661 în mediul rural). Un număr mare de candidați s-a înscris pentru ocuparea posturilor de educatoare/ profesori pentru învățământ preșcolar (4.702), învățători/ profesori pentru învățământ primar (4.110), limba și literatura română (2.855), educație fizică (2.188) și limba și literatura engleză (1.932).
Cele mai multe locuri vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată sunt pentru posturile didactice de educatoare/ profesori pentru învățământ preșcolar (994), învățători/ profesori pentru învățământ primar (896) și muzică instrumentală (221).
Concursul de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate în învățământul preuniversitar presupune susținerea unei probe practice sau inspecții speciale la clasă și a unei probe scrise. Pentru susținerea probei scrise, candidații vor fi prezenți în sala de concurs, cel mai devreme la ora 8.00 și cel mai târziu la ora 9.00, înainte de comunicarea subiectelor.
După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, timp ce poate fi depășit cu 1-2 ore doar în cazul celor 9 candidați cu anumite deficiențe. Aceștia provin din Capitală și din județele Buzău, Caraș-Severin, Cluj și Vrancea.
Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale și baremele de evaluare pentru cele 149 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Evaluare și Examinare și vor fi publicate, după susținerea probei scrise, pe http://subiecte2015.edu.ro. Lucrările scrise vor fi evaluate în 11 centre constituite la nivel național.
Primele rezultate se afișează la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul http://titularizare.edu.ro/2015, în data de 20 iulie.
Contestațiile la proba scrisă se depun la sediile inspectoratelor școlare județene în zilele de 20 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, și 21 iulie, până la ora 15:00.
Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul http://titularizare.edu.ro/2015, în data de 24 iulie.
Repartizarea candidaților pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în ședințe publice organizate de centrele de concurs în zilele de 27 și 28 iulie.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului.
Candidații care au obținut cel puțin media 5 la inspecțiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2015, au avut posibilitatea să folosească acest rezultat și în cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2015.
Toate actele normative care reglementează organizarea și desfășurarea concursului, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro. (ZCH NEWS)