elevi clasaPrima repartizare computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a se va face astăzi, 14 iulie, potrivit calendarului aprobat de MECȘ. Miercuri, 15 iulie, se vor afișa în unitățile de învățământ gimnazial listele cu absolvenții repartizați proveniți din școlile respective și listele cu locurile neocupate în unitățile de învățământ liceal.

Admiterea la liceul se desfășoară în trei etape, în perioada 3-15 iulie, 15-30 iulie și 1 august-4 septembrie. Va mai exista și o repartizare pentru admiterea pentru învățământul seral și pentru cel cu frecvență redusă în perioada 21-24 iulie.

Cea de a doua etapă de repartizare computerizată va avea loc pe 23 iulie, iar cea de a treia în zilele de 3 și 4 septembrie.

În perioada 9 – 11 iulie au avut loc înscrierea și repartizarea candidaților pentru învățământul special, iar în 6 – 8 iulie repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru romi.

Procentul de promovabilitate la Evaluarea Națională 2015, după rezolvarea contestațiilor, a fost de 79,36%.

La Evaluarea Națională, din 163.407 candidați înscriși s-au prezentat 158.568, prezența fiind de 97%. Din cei 158.568 de candidați prezenți, 125.782 candidați (79,3%) au obținut medii mai mari sau egale cu 5 și 32.786 candidați (20,7%) au obținut medii mai mici ca 5.

În mediul urban, au obținut medii peste cinci – 88,25%, iar în mediul rural, 68,68%.

Calendarul complet al admiterii la liceu 2015

14 iulie 2015: Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2015 – 2016

15 iulie 2015: Afişarea în unităţile de învăţământ gimnazial a listelor cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat din judeţ/municipiul Bucureşti

15 iulie 2015: Afişarea de către fiecare unitate de învăţământul liceal a listei candidaţilor repartizaţi în acea unitate

16 iulie -24 iulie 2015: Depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi

REPARTIZARE COMPUTERIZATĂ 2015. Rezultate admitere liceu 2015 – etapa a doua

A doua etapă de admitere în învăţământul liceal de stat pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2015 – 2016

15 iulie 2015: Înscrierea candidaţilor la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă

16-17 iulie 2015: Susţinerea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă ori de limbă maternă

18 iulie 2015: Afişarea rezultatelor la probele de aptitudini şi la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă şi rezolvarea eventualelor contestaţii

15 – 20 iulie 2015: Completarea fişei de opţiuni de către candidaţii care nu au participat la prima repartizare, completarea unei noi fişe de opţiuni de către cei rămaşi nerepartizaţi după prima etapă a admiterii

20 iulie 2015: Completarea fişei de opţiuni de către candidaţii care au fost respinşi la liceele/clasele care organizează probe de aptitudini

Completarea fişei de opţiuni de către candidaţii care au susţinut probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau de limbă maternă

15-21 iulie 2015: Introducerea datelor în calculator, verificarea fişelor listate şi corectarea eventualelor erori

22 iulie 2015: Transmiterea noilor baze de date la centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti şi la Centrul Naţional de Admitere

23 iulie 2015: epartizarea computerizată a candidaţilor din a doua etapă a admiterii

23 iulie 2015: Afişarea în unităţile de învăţământ gimnazial/în centrul special de înscriere a listelor cu absolvenţii proveniţi din şcolile respective/din alte judeţe, repartizaţi în a doua etapă şi a listei cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat

Afişarea de către fiecare unitate de învăţământ liceal de stat a listei candidaţilor repartizaţi în acea unitate în a doua etapă

23 -24 iulie 2015: Depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care au fost repartizaţi candidaţii din etapa a doua

24 iulie 2015: Transmiterea de către unităţile de învăţământul liceal de stat a situaţiei locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaţilor admişi în cele două etape ale admiterii

27-30 iulie 2015: Rezolvarea de către comisia judeţeană de admitere a situaţiilor speciale ivite după cele două etape de repartizare computerizată, a repartizării candidaţilor care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi a candidaţilor care nu au participat la primele două repartizări computerizate.

REPARTIZARE COMPUTERIZATĂ 2015. Rezultate admitere liceu 2015 – etapa a treia

A treia etapă de admitere în învăţământul liceal de stat, pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2015 – 2016

1 august 2015: Afişarea locului de desfăşurare şi a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă ori maternă

31 august 2015: Înscrierea candidaţilor la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă

1-2 septembrie 2015: Desfăşurarea probelor de aptitudini sau de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă

3-4 septembrie 2015: Repartizarea absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat la nicio repartizare sau nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapelor anterioare

7 septembrie 2015: Transmiterea către Centrul Naţional de Admitere a rezultatelor repartizării

După ce toţi elevii au fost introduşi în sistem, pentru fiecare judeţ, se face o clasificare după ordinea descrescătoare a mediilor de admitere. Calculatorul parcurge această listă de la cea mai mare medie către cea mai mică.

Admiterea fără repartizare computerizată

Cei care susţin probe de aptitudini, se înscriu la învăţământul special sau pe locurile rezervate romilor nu mai participă la repartizarea computerizată. Admiterea lor se face mai devreme decât repartizarea computerizată, aşa cum reiese din calendarul admiterii. Candidaţii din aceste categorii care nu sunt declaraţi admişi vor intra în repartizarea computerizată.

Candidaţii pe locurile rezervate romilor trebuie să prezinte la înscriere, pe lângă actele precizate din metodologie, o recomandare scrisă din partea preşedintelui unei organizaţii civice, culturale sau politice a romilor, legal constituită, prin care se atestă apartenenţa lor la etnia romilor şi nu faptul că fac parte din respectiva organizaţie.

Repartizarea se face pe baza Capitolului 8 din metodologie.

Înscrierea la liceu

Repartizarea computerizată nu finalizează înscrierea la liceu. După afişarea listelor cu rezultatul repartizării computerizate urmează înscrierea la liceu.

Înscrierea la licee a candidaţilor declaraţi admişi în urma repartizării computerizate se efectueaza, conform unui program afişat de unitatea de învăţământ, pe baza următoarelor acte:

  1. cererea de înscriere;
  2. cartea de identitate (daca este cazul) şi certificatul de naştere, în copie legalizată;
  3. adeverinţa cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a;
  4. foaia matricolă pentru clasele a V-a – a VIII-a (cu calculul mediei generale);
  5. fisa medicală.

Candidaţii care, în perioada menţionată nu îşi depun dosarele de înscriere, se consideră retraşi, iar locurile corespunzătoare sunt declarate neocupate şi vor fi utilizate pentru rezolvarea cazurilor speciale de către comisia de admitere judeţeană / a municipiului Bucureşti. Acesti candidaţi vor fi repartizaţi de comisia de admitere judeţeană pe locurile rămase libere, după rezolvarea cazurilor speciale. Surse: agerpres.ro, admitereliceu.ro.

Articolul precedentLista corectă și completă a elevilor eliminați la Bac, în centrele din Târgu Neamț
Articolul următor“Lupta” profesorilor pentru posturi – mâine, proba scrisă!
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.