Lucrari ValeniÎn acest an în cartierul Văleni din Piatra-Neamț au demarat lucrări complexe pe străzile Ion Sergentu, Aleea Brazilor și în Lunca Bistriței. O parte dintre acestea sunt într-un stadiu avansat de realizare, urmând să se finalizeze până la data de 15 septembrie.

Pe strada Aleea Brazilor s-au finalizat lucrările la canalul de regularizare a albiei Pârâului Țiganului, la canalizarea pluvială și infrastructura drumului, iar astăzi se toarnă primul strat de asfalt pe o lungime de 277 m liniari.

Pe Strada Ion Sergentu s-a finalizat extinderea rețelei de apă și se montează borduri pe lungimea străzii, urmând ca până pe 15 septembrie să fie finalizată inclusiv asfaltarea. Datorită acestui proiect, vor avea apă curentă 45 de proprietăți din zonă care nu beneficiat niciodată de acest serviciu.

În cadrul contractului pentru înălțarea podului peste Pârâul Turcului s-a finalizat montarea de podețe în Lunca Bistriței, necesare pentru devierea circulaţiei pe strada Gheorghe Asachi. Se așteaptă avizul Poliției Rutiere pentru devierea traficului, după care va demara execuția propriu-zisă a lucrărilor de supraînălțare la pod.

Toate aceste lucrări se efectuează cu fonduri de la bugetul local, valoarea totală a celor 3 proiecte fiind de 3.675.000 de lei.

Fiecare zonă din municipiu este în aceeași măsură o prioritate pentru Primăria Piatra-Neamț. În ultimele luni, în cartierul Văleni s-au efectuat lucrări de amploare, pe care locuitorii din zonă le așteptau de ani buni, investiții ce au și scopul de a crește nivelul de siguranță și protecție în calea inundațiilor. De mai multe ori am mers la fața locului pentru a mă asigura de calitatea lucrărilor și de respectarea termenelor. Totodată am stat de vorbă cu oamenii pentru a-i asigura că problemele și nevoile lor sunt în atenția noastră. Vom continua cu proiectele de infrastructură astfel încât toate zonele orașului să fie la nivelul de dezvoltare pe care cu toții îl dorim a declarat primarul Andrei Carabelea.

În această vară în zona Văleni s-au desfășurat și numeroase acțiuni de salubrizare, dar și lucrări de decolmatare a podețelor și a albiilor pârâurilor Turcului, Țiganului și Bolovoaia. Recent a fost demarată procedura de proiectare pentru extinderea iluminatului public în cartierul Văleni 1.

Articolul precedentȘase tone de furaje au ars la Șendriceni, în Botoșani
Articolul următorBărbat înecat în pârâul Buhalnița
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.