Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) NEAMȚ va încheia contracte de finanțare a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale cu 49 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din cele 58 eligibile. Acestea și-au exprimat intenția de a accesa fondurile puse la dispoziție de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) solicitând, în total, peste 7 milioane de lei. Lucrările de cadastru general sunt gratuite pentru cetățeni și se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF).
De astăzi, 12 martie, primarii interesați pot încheia contracte de finanțare cu OCPI NEAMȚ.
„Pentru a beneficia de fondurile alocate de ANCPI, UAT-urile care vor semna contracte de finanțare cu OCPI NEAMȚ trebuie să găsească prestatori în termen de 60 zile de la data semnării contractului de finanțare.
În cadrul celei de-a zecea etape de finanțare, fiecare UAT eligibil poate primi până la 160.000 de lei pentru înregistrarea proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Deschiderea cărților funciare este gratuită pentru cetățeni, fondurile necesare fiind asigurate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin OCPI NEAMȚ”, precizeazxă OCPI Neamț.
Până acum, din totalul de 83 de localități din județul NEAMȚ, au fost cadastrate în proporție de sută la sută doar două comune, Dobreni și Tarcău, iar în alte 60 de localități se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul acestui program național, atât la nivel localității, cât și pe sectoare cadastrale.
PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene nerambursabile, dar și din bugetul local al primăriilor.
Angela Croitoru