balastieraO firmă din Vânători, Neamț, care produce benzi transportoare, instalații și construcții metalice, a fost călcată de hoți în noaptea de 7 spre 8 aprilie. Dimineață, imedioat după ce-a descoperit furtul, administratorul a seseizat poliția.

Activitățile de documentare și investigare efectuate de polițiști au condus la identificarea cu operativitate a doi tineri de 26, respectiv 27 de ani, de ani, din Vânători-Neamț, bănuiți de comiterea faptei”, a precizat agentul Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Persoanele în cauză a fost conduse la sediul poliției, pentru audieri, ulterior fiind reținute pentru 24 de ore, fiind cercetate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat”.

Cei doi indivizi au furat componente metalice în valoare de 10.000 de lei, probabil cu intenția de a le vinde la vreun centru de colectare a fierului vechi, cu mult mai puțin decât valoarea lor reală. Polițiștii au reușit să recupereze o parte din componente de la domiciliile autorilor.

Astăzi, 9 aprilie, cei doi vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

C.M.

Articolul precedentTrei liceeni au creat o piață online cu acces gratuit pentru producătorii autohtoni
Articolul următorReguli pentru slujitorii bisericeşti şi credincioşi de Florii şi Înviere