Tinerii care studiază pe profilul economic la Liceul „Carol I” Bicaz au participat la o lecție de educație fiscală organizată la sediul Administrației Finanțelor Publice din Piatra Neamț, în ziua de 10 aprilie.
Elevii din clasele X-XI, însoțiți de doi profesori, au aflat direct de la funcționari Biroului asistență pentru contribuabili și ai compartimentului Comunicare despre scopul și rolul Fiscului, despre cum se face colectarea impozitelor și taxelor la bugetul de stat, ce se finanțează din bugetul de stat. Tinerii au primit explicații asupra felului în care fraudarea bugetului afectează aplicarea politicilor economice și sociale ale țării și au aflat ce poate face fiecare cetățean pentru a nu contribui la amplificarea evaziunii. Lecția de „Educație fiscală în școli” a cuprins și informații despre serviciile pe care instituția le acordă cetățenilor fie la ghișee, fie în mediul virtual.
La final, liceeni au fost primiți în biroul directorului Gheorghe Oprea, care le-a explicat pe scurt mecanismele prin care conduce instituția și i-a îndemnat pe tineri să se pregătească temeinic pentru cariera aleasă.
(C.I.)