FOTO&VIDEO Juniorii Futsal Ceahlăul, calificare în play-off de pe locul I

Juniorii formaţiei Futsal Ceahlăul Piatra Neamţ au reuşit să se califice în play-off de pe locul I, cu o etapă înaintea încheierii sezonului regulat, în cadrul Campionatului National U19. În partida disputată miercuri, 11 aprilie, ei au învins CSM Vaslui, cu scorul de 2-1 (0-0), golurile pietrenilor fiind marcate de Apostoae (2).

„Prima repriză a fost destul de echilibrată, cu ocazii bune de a marca la ambele porţi, portarii celor două echipe reuşind să păstreze tabela imaculată. Imediat după pauză, reuşim să deschidem scorul prin Alex Apostoae după o frumoasă acţiune ofensiva la care pasa decisivă a venit de la căpitanul Radu Dumitru. În continuare stăpânim jocul, însă din păcate nu reuşim să ne desprindem pe tabela de marcaj. Oaspeţii profită şi egalează în minutul 4 al reprizei secunde prin Alex Badit. Meciul continuă în aceeaşi notă echilibrată, ambele echipe încercând să îşi etaleze plusurile. Nemţenii au acţiuni mai elaborate de atac, cu un joc colectiv ofensiv, dar şi cu o apărare ermetică. Vasluienii profită de avantajul fizic şi forţează jocul pe pivot sau încearcă să contraatace periculos atunci când recuperează balonul. În ultimul minut de joc, vasluienii irosesc o bună situaţie şutând în bară prin internaţionalul de juniori Vlăduţ Dudău. Pe recuperare pornim pe contraatac iar Alex Apostoae finalizează cu un şut la colţul lung, realizând dubla când mai erau 50 secunde de joc”, este relatarea derulării partidei de pe pagina oficială de Facebook a echipei pietrene.

Bucuria Locului 1!!! Felicitari copii si mult succes in playoff!!!#futsalceahlaul #futsaldinpasiune

Publicată de Futsal Ceahlaul Piatra Neamt pe Miercuri, 10 aprilie 2019

Pentru echipa pietreană urmează partida din ultima etapă, la Bukovina Vicov. Ulterior, Futsal Ceahlăul va disputa două partide de play-off, în urma cărora există şansa calificării la turneul final. După ultima etapă a sezonului regulat se va alege şi adversara din play-off dintre Futsal Poli Iaşi, Nicu Gane Fălticeni sau Bukovina Vicov.

„Felicitări copii pentru munca depusă! Felicitări profesorului Răzvan Lupu pentru modul în care a gestionat acest sezon competiţional! Acest frumos rezultat a fost posibil şi datorită parteneriatului încheiat cu Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamţ, mulţumind pe această cale conducerii unităţii şcolare dar şi profesorilor care au contribuit la implementarea parteneriatului”, menţionează aceeaşi sursă. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...