Astăzi, 17 septembrie, polițiștii nemțeni, cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor – Consiliul Teritorial Neamț și al Primăriei Piatra Neamț au marcat Ziua de Curățenie Națională, prin participarea la o acțiune de ecologizare pe albia râului Bistrița.
Fie după serviciu sau înainte de plecarea în misiune, polițiștii au participat voluntar la acțiunea de ecologizare. În plus, au organizat pentru copiii lor, prezenți la acțiune, un atelier de lucru cu materiale reciclabile.
“Un elefant, o rachetă, o mașinuță, o ramă foto, sunt doar câteva dintre creațiile celor mici. Împreună putem realiza pași pentru un mediu curat, a fost mesajul copiilor pentru toți cei prezenți la această activitate.
În urma acțiunii, au fost colectate aproximativ 400 kg de deșeuri.
Scopul acestei activități a fost acela de a contribui la realizarea unui mediu curat și sănătos pentru desfășurarea activităților zilnice, precum și conștientizarea cetățenilor cu privire la adoptarea unui comportament responsabil”, a precizat subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvâtn al IPJ Neamț.
În timpul activității, polițiștii au găsit portofelul cu documentele de identitate, ale unui bărbat de 80 de ani, din Piatra Neamț, urmând ca posesorul să fie identificat pentru a i se returna documentele personale.
Angela Croitoru