poiana teiului

Una din legendele istorice care au circulat pe aceste străvechi locuri, este şi cea referitoare la muntele numit Petru-Vodă, munte ce se află pe teritoriul comunei Poiana Teiului. (De altfel, pe drumul dintre Poiana Largului şi Pipirig se află şi localitatea cu acelaşi nume, Petru-Vodă). Dar iată ce ne spune C. D. Gheorghiu, autorul Dicţionarului geografic asupra judeţului Neamţ (1890, p. 298), despre acest munte. Această numire (e vorba de munte, n.n.) i s-a dat de la Petru Rareş, fiu bastard a lui Ştefan cel Mare, care în timpul domniei sale, a scăpat cu fuga pe aici în Transilvania, gonit fiind de duşmănia turcilor întărtaţi de către boierii ţării […] Cronicele vechi spun, arată în continuare autorul amintit, că Petru Rareş, aflînd cale deschisă prin tîrg, prin Piatra, a trecut pe lîngă Monastirea Bistriţa şi lăsîndu-se ca să se poată ceva odihni în munte deasupra ei văzut-au unde ca un roiu de toate părţile înconjurată M-rea de duşmanii săi, ca să-l prindă; deci cunoscînd el aceasta, a încălecat pe cal şi singur a fugit să hălăduiască, în 18 zile a lui septembrie (anul 1538, când domnul Moldovei se refugiază în cetatea Ciceului din Transilvania, urmare a trădării boierilor şi a intrării în cetatea Sucevei a sultanului Soliman, n.n.), intrînd în munte întradînc. Legenda povesteşte într-un fel acelaşi lucru. Astfel, se povesteşte că Petru Rareş (domn al Moldovei între anii 1527-1538 şi 1541-1546, abil diplomat şi strateg care a dat ţării strălucire şi prestigiu), fugise din calea turcilor şi duşmanilor săi şi se adăpostise la Mănăstirea Bistriţa. În timp, cînd dăduse puţintel ochii în gene a simţit pe duşmanii săi care erau să-1 prindă dacă nu-l scăpau călugării pe o portiţă din dosul Mănăstirii; îngrozit, pleacă călare pînă la Bisericani, iar de acolo ne mai putînd, străbate drum slobod, se afundă în munţi, unde se întîlni cu nişte pescari care-şi aveau locuinţă spre acea parte; pe drum însă îi apucă o ploaie groaznică cu tunete şi fulgere, ceea ce făcu pe Petru să se adăpostească sub o stîncă uriaşă; acea stîncă s-a numit Petru-Vodă, prin dreptul căreia s-a furişat apoi, condus de ţărani peste hotar în Ardeal. Din acest munte izvorăşte şi un pârâu, care se numeşte, desigur, tot Petru-Vodă şi curge spre nord printr-o vale frumoasă şi se varsă în Ozana, lîngă satul Pluton. Legenda spune că în această vale era locuinţa pescarilor care au călăuzit pe Petru-Vodă. (Prof. Gh. RADU)