Un băiat în vârstă de 16 ani a ajuns la spital, marți după-amiază, 20 octombrie, după ce trotineta electrică pe care se deplasa a fost implicată într-un accident cu un autoturism, în localitatea Buruienești.
Accidentul a avut loc în jurul orei 17:36, la intersecția străzilor Alexandru Ioan Cuza și Siretului.
Potrivit verificărilor făcute de polițiști, o tânără de 20 de ani, din Roman, aflată la volanul unui autoturism, ar fi virat la stânga și ar fi intrat în coliziune cu adolescentul care se deplasa cu trotineta electrică în aceeași direcție, pe sensul opus de mers.
În urma impactului, cele două vehicule au fost avariate, iar băiatul a fost rănit și transportat cu ambulanța la spital.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.


