Miercuri, 30 octombrie, orele 17, în Sala Amfiteatru a Seminarului Teologic Ortodox “Episcop Melchisedec Ştefănescu”, PS Dr. Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului va susţine conferinţa “Trinitatea tridimensională pe Tabor”. Conferinţa va fi urmată de lansarea volumului “Tabor – liturghisire” de preot Cornel Paiu, apărut anul acesta la Editura “Zona Publishers” din Iaşi. “Cornel Paiu e şi poet şi slujitor al bisericii, ceea ce nu e deloc puţin; cartea de faţă se arată a fi, cu siguranţă, una deosebit de interesantă. Iar în vremuri de cumpănă, nimic nu pare a se arăta mai profitabil spiritual, pentru omul modernităţii târzii, decât această posibilitate de a găsi semnele eterne ale umanităţii creştine echivalate în versuri de secol XXI, pentru liniştea şi smerenia alcătuitorului, pentru bucuria, lumina şi pacea cititorului, atât unul şi celălalt prinşi pentru totdeauna, după cum o ştim de ceva vreme de când literatura e alături de oameni, în canonul miraculos al creaţiei şi al revelaţiei”, arată în prefaţa lucrării preotului romaşcan, Constantin Dram, care şi-a intitulat sugestiv prezentarea ca “Metafora Trupului din urmă sau continua ascensiune a Taborului”. Cornel Paiu, care trăieşte la Roman, unde activează ca preot, s-a născut la 19 noiembrie 1973 la Adjud, judeţul Vrancea, petrecându-şi copilăria în satul Huruieşti, judeţul Bacău, fapt ce a contribuit la formarea identităţii sale culturale. A absolvit Seminarul Teologic „Sf. Gheorghe” din Roman în anul 1995, licenţiat al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (secţia pastorală, 1999) şi, este totodată absolvent al Academiei de Arte „Luceafărul” din Bucureşti (secţia pictură de şevalet, 2004). “Paiu vine, indicibil, inefabil, dar cu certitudine şi cu acea nevinovăţie folclorică românească din Tinereţe fără bătrâneţe şi Călin (file din poveste), din Creangă şi Eminescu, dar şi din Labiş sau Nichita Stănescu. Sunt apropieri care vor străbate mereu, căci poezia noastră necontrafăcută, nemolipsită ca apa cea vie urcă spre Lumina Taborică, Lumina cunoaşterii, Lumina Vederii (de Dumnezeu), Lumina Mântuirii şi a Vieţii eterne”, scrie Tudor Ghideanu în postfaţa lucrării preotului romaşcan. (N.S.)

Lansare la Roman
Autor:
Articolul precedent
Articolul următor
Ultima ora
Stiri fierbinti
Video-Foto. Peste 40.000 de pelerini au trecut pe la Catedrala Mitropolitană Iași. Coada a ajuns până la Podul Roș
Numărul credincioșilor care au venit să se roage pentru sănătate și care au...
Social Neamț
Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut
Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...
Religie Iaşi
Premieră națională dedicată pelerinilor! „Rugăciunea” lui Brâncuși la Muzeul Mitropolitan Iași– o întâlnire între artă și taina sufletului
Cei aproape 40 de mii de pelerini veniți la Iași pentru a se...
ACTUALITATE
În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire
Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...
SANATATE
Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț
Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...
SOCIAL
Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului
Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...
INFRACȚIONAL
FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...
RELIGIE
Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie
Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...
ACTUALITATE
Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!
Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...
Stiri fierbinti
Tot mai mulți pelerini se îndreaptă către Catedrala Mitropolitană Iași. 89 de persoane au avut nevoie de ajutor medical, iar șapte dintre pelerini au...
Pelerinajul la raclele Sfântei Cuvioase Parascheva -ocrotitoarea Moldovei, a familiei și a celor...


