0:00

“Tamara Buciuceanu junior” vine din Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Câștigătoarea trofeului ”Next Star”, ediția din 24 octombrie, este Carina Mihăila din satul Barticești, comuna Botești, județul Neamț. Fetița de 11 ani a reușit performanța de a ajunge în finala cunoscutului concurs, după ce membrii juriului au mărturisit că, așa cum se întâmplă mai rar, au ales la unison. Copila a impresionat prin interpretarea unei piese de teatru unde coleg de scenă i-a fost cunoscutul actor Valentin Teodosiu. Ieri, cu câteva minute înainte de a intra într-o altă competiție (n.r. Festivalul „Neghiniță” – Bacău), Carina acceptat să spună câteva cuvinte despre experiența ”Next Star”. „Am avut emoții, dar au fost constructive. Am învățat trucul cu țipatul și uneori îl folosesc și acum”, ne-a spus râzând Carina. În timpul concursului, actorul Vasile Muraru, membru în juriul de la “Next Star” i-a spus fetei că, pentru a scăpa de emoții, poate folosi o metodă mai puțin obișnuită, să țipe. Așa a și făcut. După un țipăt convingător, fără a lăsa să se mai vadă vreo urmă de emoție, a interpretat rolul unei fetițe „insistente” care poartă o conversație cu Dumnezeu (n.r. personaj interpretat de Valentin Teodosiu). Dialogul se referă la rugămințile fetei pe care le adresează în fiecare seară lui Dumnezeu. Deranjat de insistențele fetei, Dumnezeu i se arată și o roagă să nu mai fie atât de insistentă. Ce a urmat, este demn de „replay”. În dulcele grai moldovenesc nemțeanca a reușit să stârnească hohote de râs și aplauze din partea auditoriului. Juriul a fost mai mult decât impresionat.

“Seriozitatea cu care coboară ea din lumea satului, ea cizelează și transformă lumea satului. E un personaj, e ceva viu care va avea un cuvântul în teatrul românesc. Ea reprezintă viitorul teatrului românesc”, a declarat Vasile Muraru

Carina Mihăila a fost poreclită Tamara Buciuceanu Junior. Nu o deranjează acest lucru, ci, dimpotrivă, mărturisește că este o mândrie să ai parte de o asemenea comparație. De altfel, întrebată cu cine și-ar dori să joace pe scenă, Carina a răspuns sigură pe ea: „Mi-ar plăcea să joc alături de Tamara Buciuceanu, Stela Popescu, Draga Olteanu Matei, Arșinel”. Nu a fost anunțată când va fi Marea Finală, dar este încrezătoare. „M-am apucat de teatru acum un an de zile, iar primul meu rol l-am interpretat pe scena Concursului MiniStar, cu piesa «Undeva într-o pădure»”, a mai spus Carina. Cei mai mari fani îi rămân în continuare familia și colegii de clasă, cei care iau parte cel mai des la „scenele ei” pe care uneori le folosește și în viața de zi cu zi. În glumă, Carina a spus că, se mai folosește de teatru pentru a obține mici favoruri de la părinți, dar cel mai mult îi place când reușește să aducă zâmbete.

Marian TEODOROF

Articolul precedentLansare la Roman
Articolul următorCUVÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ SPIRITUALĂ AL ZILEI