Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează lansarea cărții „Cu dragoste, O femeie“, de Diana Bonteanu. Manifestarea are loc pe 15 mai, cu începere de la ora 17:00, în Sala Cupola a instituției de cultură. Prezentarea va fi făcută de poetul Sorin Poclitaru. Evenimentul va fi completat de momente muzicale susținute de Mihaela Petronela Costan – voce și Cătălin Barna – chitară și pian.
”«Cu dragoste, O Femeie» este un proiect inspirat din melancolia poveștilor de dragoste de demult, când îndrăgostiții își declarau sentimentele cu ajutorul slovelor scrise cu cerneală pe hârtie parfumată. Având în minte nerăbdarea cu care erau așteptate, odinioară, scrisorile de la femeia iubită, exaltarea cu care erau citite, sentiment egalat doar de pasiunea și sinceritatea cu care fuseseră scrise, am așternut în această carte o sută de scrisori de dragoste, scrisori în care sunt prinse atât trăirile mele, cât și experiențe din viața altor femei pe care le-am cunoscut. Am încercat să redau, prin cuvinte, cât mai multe din nuanțele și culorile acestei palete numită dragoste, în speranța că voi reuși să stârnesc o emoție în sufletul celui sau celei ce va citi cartea, convinsă fiind că, cel puțin o dată în viață, fiecare om merită și trebuie să iubească“, mărturisește autoarea.
Diana Bonteanu este la a doua lansare de carte la Biblioteca Neamț după ce în luna martie a acestui an a lansat volumul intitulat „Carte neplicticoasă pentru copii plictisiți sau cum să ne distrăm în spațiu“. (G.S.)