Revenind la nenorocirea care o făcut istorie edificiul halei din piață, se șoșotește prin anumite zone cum că deja e limpede de ce s-o aprins clădirea, adică se știe rezultatele expertizei. De vină este corentu electric, care s-o bulucit într-o cantitate mult mai mare decât puteau săracele fire să ducă, mai mult nici n-o dat dovadă de bună creștere să anunțe soțietatea, pompierii și pe cine mai trebe, că are de gând să facă fapta asta. Acuma, dacă e să fie așa, vinovații ar trebui să fie ori cei de la hidro că o dat drumu la apă prea tare, ori băieții dăștepți nevoie mare, care o rotit robinetu de la corent prea tare pe urbea noastră. Care va să zice, ipoteza cu mâna bărboasă încă nu-i scoasă din calcule.
Recentul scandal care o făcut să cam tremure nume mari de prin patrie și de pe la noi, încă e departe de a se fi stins. Mai mult un nene martor, palmat de cei de la trei litere o degușat la greu, astfel că ne-am crucit cam ce sume de dolărei s-o cam oploșit prin bozonarele cui trebuia atunci. În prezent am aflat de oarece domni, care o semnat acte din vremea aia, caută cu aprindere în arhive să vază dacă este ceva ce le poate strica somnu de sărbători. Domni ăștia aveau, grație partidului de la putere de atunci, putere să semneze în fel și chip, dar nu mai sunt așa de siguri că o semnat cum trebe. Deci, e cu frisoane.
Dacă mașinăria legii se pune în mișcare cu scandalul ăsta al licențelor, mare lucru dacă partidoiul n-o să rămână fără cadre, mai cu seamă că nici la capitolul pepinieră nu stă prea bine, seniorii având grijă să ia tot cașcavalul de pe masă. Pe de altă parte mediatizarea aspectului o cam băgat în umbră mediul interlop juvenil de la noi, recte d-alde Orlando, care era pe val până mai ieri, astfel că incursiunile lor din mediul urban, atent monitorizate de cei competenți, sunt căzute în desuetudine. Noi am zice să steie cumininți, că s-ar putea să nu se știe ce recrutare de cadre o să se facă, pentru a contracara lipsa de urmași în ministere, pentru că la siviul lor, sunt opțiuni de luat în seamă pentru un traseu ministerial de succes. Ar mai rămâne să se adapteze un pic și cu răcoarea și-atunci chiar nu vedem să aibe cineva împotriva promovării unor astfel de competențe. Parol.
Nu te bucura inainte de vreme. Multi dintre cei pomeniti in media cum ca ar fi implicati au fost „agatati” in scandal doar pt a fi muradriti. Prezumtia de nevinovatie e valabila pt toata lumea. Cat despre „baietii destepti” care s-au imbotatit peste noapte sunt din toate partidele. Oricum totul a pornit de la sesizarile facute de corpul de control al guvernului Ponta, dupa cum se spune chiar si in presa.
Problema e de ce a trecut asa mult pana sa se ancheteze cand totul a inceput de la inceputul anilor 2000 si sigur „serviciile” au stiut ?De ce nu au oprit mai demult „teava” , inca din timpul guvernului Boc, ?
Lasa ca majoritatea celor implicati nu sunt de la „partidoi”. E dubios insa ca taman in campania la presedintie au lansat dosarul asta. De ce nu au lansat baietii si dosare in care sa-i ancheteze si pe portocalii lui Boc ? Cu Pinalty „nu se face primavara” !