În noaptea acesta, ceasurile se dau înainte, ora 300 devenind ora 4.00. Astfel, duminică, 27 martie, va fi cea mai scurtă zi din an pentru români. Odată cu modificarea orei, diferența față de timpul universal (GMT) va fi de 3 ore.
Prin această trecere, orarul de vară din România este corelat cu cel practicat în țările membre ale Uniunii Europene și se aplică pentru perioada cuprinsă între ultima duminică a lunii martie și ultima duminică a lunii octombrie.
Ora de vară a fost introdusă, în România, pentru prima dată în 1932. În prezent, ora de vară este folosită în 69 de țări și de teritorii din întreaga lume, în timp ce 160 de țări și de teritorii nu recurg la schimbarea orei. Cel mai recent a renunțat la introducerea orei de vară, Rusia, în 2014.