* dialog cu poetul Liviu Ioan Stoiciu
– Te-ai născut la Dumbrava Roşie, aici lângă Piatra Neamţ, la Cantonul CFR, dar ţi-ai petrecut copilăria în alt judeţ, în altă Haltă CFR, la Adjudul Vechi. Ce amintiri ai din această perioadă?
– Nu, iubite poet, m-am născut și am copilărit în aceeași regiune Bacău, în care erau și raionul Piatra Neamț și raionul Adjud. Pe certificatul meu de naștere scrie clar că m-am născut în comuna Dumbrava Roșie, raionul Piatra Neamț. De curiozitate, citez: „Regiunea Bacău cuprindea raioanele: Bacău, Moineşti, Târgu Ocna, Buhuşi, Piatra Neamţ, Târgu Neamţ, iar în anul 1956 preia şi raioanele Zeletin şi Adjud de la fosta regiune Bârlad şi raionul Roman de la regiunea Iaşi. În anul 1960 se desfiinţează raionul Zeletin, cele mai multe comune trecând la raionul Adjud şi în anul 1964 raionul Buhuşi, comunele fiind preluate de raioanele Bacău şi Piatra Neamţ. Prin Legea nr. 2 din 1968 se realizează o nouă împărţire teritorial-administrativă, desfiinţându-se regiunile şi reînfiinţându-se judeţele, împărţire valabilă şi în prezent”. Deci, m-am născut la Dumbrava Roșie, raionul Piatra Neamț și am copilărit la Adjudu Vechi, raionul Adjud – ambele raioane aparținând de regiunea Bacău. Tata avea 31 de ani când m-am născut eu (la 19 februarie 1950), era șef de echipă la Regionala CFR Bacău, la întreținere de linii și s-a transferat de la Cantonul CFR Dumbrava Roșie (unde era angajat pe șantierul liniei ferate care se construia spre Bicaz; pe atunci CFR-ul era considerat a doua armată), la insistența mamei mele și soției lui, care voia să fie aproape de părinții ei din comuna Adjudu Vechi. Din nenorocire, pe mama (Ioana Sandu) o chema moartea la Cantonul CFR 248, Halta Adjudu Vechi, la câteva luni după instalarea în noua locuință de serviciu a fost trăsnită în locuința de vară (pe 21 iunie 1951). Aveam un an și patru luni când mi-a murit mama, un an am fost crescut la Cantonul 248 de rude și de o liceancă (fiică a cantonierului, a celui ce deschidea bariera la drumul care lega șoseaua națională București-Bacău de Podul Turcului-Bârlad, peste podul de la Adjudu Vechi, peste Siret; era îndrăgostită de tata), după care tata s-a recăsătorit cu o tânără, Elena Berescu, de peste Trotuș, de pe dealurile din Coțofănești-Bâlca, să aibă cine să mă crească (să-mi devină a doua mamă). Tata a avut patru copii cu noua soție (azi, și tata și mama de-a doua sunt plecați într-o lume mai bună), un frate și trei surioare (surioara cea mică a murit când avea 18 ani, în condiții tragice, în 1977), azi sunt la vârsta pensiei, au copii la rândul lor. Cum a fost prima copilărie, la Cantonul 248 (248 de kilometri de la București; o casă solidă, de piatră, cu trei camere uriașe; în afara acestei case, la Cantonul 248 mai era o clădire mare, a familiei cantonierului, care avea grădina lui proprie, plus o altă clădire impunătoare, a dormitorului muncitorilor la întreținere de cale ferată și a magaziei de materiale, plus grajdul; după Revoluție a dispărut, s-a furat tot)? Un rai, tata era înstărit (moștenise după mama mult pământ și animale de tracțiune, plus unelte agricole, casă și teren de casă în Adjud), deși locuiam în plin câmp, la doi kilometri de comuna Adjudu Vechi și patru kilometri de orașul Adjud, nu ne lipsea nimic și ograda era plină de tot felul de animale domestice mici și mari și de păsări, de pomi fructiferi și grădină – până ce s-au stricat vremurile, tata a fost obligat să predea la stat, la colectivizare tot ce avea (dacă nu, își pierdea serviciul), avea cinci copii și sărăcia l-a dat peste cap. A doua copilărie a mea, amestecată cu adolescența, a fost plină de frustrări (mă comparam cu cei de la oraș) și de privațiuni. La Cantonul 248 am descoperit puterea singurătății și a izolării, care aveau să declanșeze creația literară – de la 14 ani având să scriu regulat (am fost dat de șase ani la școală; la 11 ani am avut parte de prima experiență sexuală și știu că i-am scris poezii de dragoste tinerei, mai mare cu zece ani decât mine, care dormea în prepeleac, venită de la Adjudu Vechi să-și păzească via), aici am „editat” șapte titluri de reviste ale mele, în ele pot să spun că am debutat cu poezie, proză, dramaturgie, publicistică (scriam de toate, să pot să ocup paginile revistelor mele; un an am făcut naveta la liceul teoretic din Adjud; dădusem, tot intuitiv, de gustul literaturii originale).
A consemnat Nicolae SAVA
