Duminică, 15 aprilie, cu începere de la ora 11:00, au loc partidele etapei a XVIII-a în Liga a V-a.

bravo bodesti 2018 1
BRAVO BODEŞTI

Lidera la zi, Bravo Bodeşti, pare a avea o partidă accesibilă, pe teren propriu, cu Pinii Tarcău. “Evident ne dorim victoria, mai ales că jucăm şi acasă. Avem şi trei absenţe: roşu la Diaconu de etapa trecută, Gorea cu întindere şi Mahu cu entorsă. Mahu sperăm totuşi să joace. Încercăm să strângem tot lotul şi să câştigăm fără probleme, deşi toţi adversarii joacă cu noi la sacrificiu. Vrem să ne menţinem fruntaşi, mai ales că urmează deplasări grele la Văleni, Costişa sau Timişeşti”, a declarat Florin Busuioc, antrenorul formaţiei Bravo Bodeşti.

vulturul costisa noua
VULTURUL COSTIŞA

Şi echipa de pe locul doi, Vulturul Costişa, evoluează tot pe teren propriu, împotriva Stejarului Stăniţa. “Noi îl considerăm un meci uşor, dar şi ei par a se mişca destul de bine în acest început de retur. Vom vedea la momentul jocului. La acest nivel, nimeni nu poate afirma că este favorit 100% înaintea unui meci. Avem un singur jucător absent, pentru că este plecat din ţară, dar numai pentru această partidă”, a menţionat Dorel Berbecariu, responsabilul formaţiei Vulturul Costişa.

arsenal valeni aprilie 2018
ARSENAL VĂLENI

Arsenal Văleni întâlneşte ultima clasată, Stejarul Ţibucani, dar are presiunea rezultatului, doar o victorie putând să menţină formaţia din zona Roman pe locul 3. “Duminică va fi o zi excelentă pentru fotbal. Vom întâlni o echipă frumoasă din campionat, Stejarul Ţibucani. Ne dorim cu ardoare toate cele trei puncte puse în joc, pentru a ne menţine pe podium. Mizăm pe un număr mare de spectatori prezenţi duminică pe Arsenal Arena din Văleni”, a precizat Cristian Cocea, antrenor-jucător la Arsenal Văleni.

energia pangarati 2018
ENERGIA PÂNGĂRAŢI

Energia Pângăraţi a pierdut “acasă” duminică trecută cu lidera Bravo Bodeşti şi caută să recupereze punctele pierdute pe terenul formaţiei din Dochia. “Ne aşteaptă un meci destul de dificil la Dochia: terenul, gazdele, suporterii echipei gazdă o să aibă grijă de asta. Însă moralul la echipă este bun, chiar dacă am pierdut meciul anterior, jocul echipei merge, ajungem uşor în poziţii de finalizare şi doar ratările fără număr ne împiedică să marcăm 4-5 goluri pe meci. Mergem să câştigăm la Dochia aşa cum am făcut de fiecare dată până acum în campionat”, a declarat Bogdan Radu, antrenor-jucător la Energia Pângăraţi.

Etapa de duminică mai programeză meciurile: Flacăra Brusturi-Viitorul Podoleni, Voinţa Bozieni-Voinţa Valea Ursului şi Moldova II Cordun-Ozana Timişeşti. Siretul Doljeşti va sta.

CLASAMENT

1 BRAVO BODEŞTI 16 15 1 0 52-16 46 +22
2 Vulturul Costişa 16 11 3 2 49-24 36 +15
3 Arsenal Văleni 15 11 1 3 47-18 34 +10
4 Ozana Timişeşti 16 10 2 4 42-26 32 +11
5 Siretul Doljeşti 16 8 2 6 34-32 26 -1
6 Energia Pângăraţi 16 8 1 7 50-27 25 +1
7 Stejarul Stăniţa 16 7 1 8 48-43 22 -5
8 Voinţa Dochia 16 7 1 8 43-42 22 -2
9 Flacăra Brusturi 16 6 4 6 32-31 22 -2
10 Pinii Tarcău 16 6 4 6 31-35 22 -5
11 Viitorul Podoleni 16 4 3 9 30-57 15 -6
12 Voinţa Bozieni 16 4 1 11 20-46 13 -8
13 Moldova II Cordun 16 3 1 12 33-66 10 -14
14 Voinţa Valea Ursului 16 2 3 11 31-51 9 -15
15 Stejarul Ţibucani 15 2 2 11 24-52 8 -16

(M. CONSTANTINESCU; FOTO: Bravo Bodeşti, Vulturul Costişa, Arsenal Văleni şi Energia Pângăraţi)

Articolul precedentACTUALIZARE L3 Aerostar-CSM Roman 4-2 (2-2) * REZULTATE COMPLETE
Articolul următorUSR Neamţ: Harta cu salariile plătite în primăriile din judeţ
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.