ACTUALIZARE: Meciul amical dintre Ozana Târgu Neamţ şi Speranţa Răuceşti se va disputa marţi, 21 august, de la ora 18:00, tot pe stadionul “Cetatea”. (ZCH NEWS)
************
ŞTIRE INIŢIALĂ: Târgu Neamţ va avea echipă în campionatul judeţean şi în sezonul 2018-2019. Proiectul Ozana Târgu Neamţ, anunţat de ZCH NEWS în urmă cu câteva zile, a devenit realitate, echipa urmând a fi înscrisă în Liga a IV-a.
“Am pornit la drum destul de târziu, iar acum ne aflăm în faza formării echipei. Vor fi 8 jucători din judeţul Iaşi, 4 de la Cimentul Bicaz şi 7-8 de aici din zonă. Antrenor este Cosmin Bocăneţ. E greu să vorbim de un obiectiv la acest moment. Sigur, domnul primar doreşte promovarea. Am încercat să aducem jucători cât mai buni, pentru că nu vrem să repetăm situaţia care a fost sezonul trecut cu Steel-Man. Vom vedea pe parcurs dacă putem ataca promovarea”, a declarat Victor-Andrei Isache, preşedintele clubului Ozana Târgu Neamţ.
Oficialul clubului Ozana a dat ca achiziţii aproape sigure pe Bordeanu şi Pîntea (Cimentul Bicaz) şi pe Bodron, Curcă, Ciocoiu sau Bădărău, din zona Târgu Neamţ. Formaţia nou înfiinţată va disputa un prim meci amical vineri, 17 august, pe stadionul “Cetatea”, adversarul dorit fiind Speranţa Răuceşti. În acest moment, noul sezon al Ligii a IV-a se bazează doar pe 6 echipe: Bradu Borca, Victoria Horia, Speranţa Răuceşti, Energia Pângăraţi, Moldova Cordun şi Ozana Târgu Neamţ. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: R. VASILIUS – Speranţa Răuceşti)