CSM Ceahlăul Piatra Neamţ va evolua sâmbătă, 1 septembrie, de la ora 17:00, pe terenul formaţiei Sporting Lieşti (Galaţi), în etapa a doua a Seriei I din Liga a III-a. Starea de spirit a celor două echipe este total opusă. Pietrenii vin după două înfrângeri, în campionat (0-1 cu Metalul Buzău) şi cupă (1-4 cu Aerostar Bacău), în timp ce gazdele au debutat în forţă în campionat (5-1 la Sănătatea Darabani) şi au trecut în cupă de Suporter Club Oţelul Galaţi (8-7, după loviturile de departajare). Antrenorul gazdelor crede totuşi că meciul va fi echilibrat.

sporting liesti
SPORTING LIEŞTI

“Ştim că au jucători tineri, crescuţi la LPS Piatra Neamţ. Mai ştim că au jucători cu experienţă, precum Barna sau Ţapu. De asemenea, cu antrenorul Gabriel Rădulescu am avut lupte grele la copii şi juniori. Ne cunoaştem, suntem chiar prieteni şi abia aştept să ne revedem. Meciul va fi dificil, ei au pierdut în prima etapă şi vor să recupereze punctele, iar noi venim după 120 de minute în Cupa României. Chiar dacă se vor deplasa în ziua meciului, ştiu că este o echipă foarte bine pregătită fizic, distanţa nu e chiar aşa de mare, deci ne aşteaptă un meci greu”, a declarat Ionuţ Niculcea, antrenorul principal al formaţiei Sporting Lieşti.

csm ceahlaul csm roman august 2018 9 gabriel radulescu 2
Gabriel RĂDULESCU (principal) şi Florin ANTON (secund), antrenorii CSM Ceahlăul Piatra Neamţ

“Toate meciurile din campionat vor fi grele şi foarte grele. Cred că Lieştiul este un adversar foarte greu. Pe de o parte, prin prisma faptului că au ceva experienţă la nivelul Ligii a III-a. În plus, campionatul trecut au terminat pe locul 6. Ştiu că este o echipă incomodă, care, mai ales acasă, joacă agresiv, te atacă, te supune presiunii. O echipă care joacă ofensiv, au şi jucători buni. Ne aşteptăm la un meci dificil. Dar chiar am speranţe, putem face o figură frumoasă şi să obţinem un rezultat pozitiv. Am încredere că o să facem un meci bun şi sper că vom mai elimina din greşeli. Mi-aş dori să obţinem un punct”, a declarat Gabriel Rădulescu, antrenorul principal al formaţiei CSM Ceahlăul Piatra Neamţ.

csm ceahlaul metalul buzau 02 1
CSM Ceahlăul-Metalul Buzău, un meci pe care pietrenii vor să-l uite cât mai repede

Vineri, 31 august, de la ora 18:00, se dispută meciurile CSM Roman-AFC Botoşani II (articol – AICI) şi CSM Râmnicu Sărat-CSM Focşani. Sâmbătă, 1 septembrie, de la ora 17:00, este programat grosul etapei: Foresta Suceava-Şomuz Fălticeni, KSE Târgu Secuiesc-Bucovina Rădăuţi, Metalul Buzău-Gloria Buzău, Suporter Club Oţelul Galaţi-Sănătatea Darabani şi Ştiinţa Miroslava-CSM Paşcani.

CLASAMENT

1. Sporting Lieşti 1 1 0 0 5-1 4 3
2. Gloria Buzău 1 1 0 0 3-2 1 3
3. Metalul Buzău 1 1 0 0 1-0 1 3
4. CSM Focşani 1 1 0 0 1-0 1 3
5. Bucovina Rădăuţi 1 1 0 0 1-0 1 3
6. Suporter Club Oţelul Galaţi 1 1 0 0 1-0 1 3
7. Ştiinţa Miroslava 1 1 0 0 1-0 1 3
8. KSE Târgu Secuiesc 1 0 0 1 2-3 -1 0
9. CSM Râmnicu Sărat 1 0 0 1 0-1 -1 0
10. CSM Paşcani 1 0 0 1 0-1 -1 0
11. Şomuz Fălticeni 1 0 0 1 0-1 -1 0
12. CSM Ceahlăul Piatra Neamţ 1 0 0 1 0-1 -1 0
13. CSM Roman 1 0 0 1 0-1 -1 0
14. Sănătatea Darabani 1 0 0 1 1-5 -4 0

(M. CONSTANTINESCU; FOTO: Sporting Lieşti)

Articolul precedentAvertisment ANAF: Nu transmitem SMS-uri contribuabililor!
Articolul următorFarmaciile Ardealul în primele 30 de companii farma din România, după cifra de afaceri
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.