liviu bratescu

Penelistul Liviu Brătescu, pe care romașcanii și-l amintesc din campania pentru parlamentarele din 2012 și pe care țara îl știe drept ”omul care s-a bătut cu Udrea”, își publică amintirile legate de acea confruntare. Sub titlul ”Pe contrasens cu favorita președintelui”, la editura Adenium, Liviu Brătescu publică aproximativ 250 de pagini de cronică de campanie cu și împotriva Elenei Udrea. Potrivit stiripesurse.ro, lansarea va avea loc în maximum două săptămâni, cu puțin timp, deci, înainte ca Elena Udrea să intre în altă campanie, de data aceasta pentru prezidențiale. Momentul ales ar putea fi o coincidență, dar presupune multă ingenuitate politică și nu pot fi suspectați de așa ceva nici autorul, nici personajul principal, mai cu seamă că Liviu Brătescu a anunțat că va începe cartea imediat după alegerile din 2012 și un an mai târziu, în noiembrie 2013, căuta cel mai potrivit titlu, printr-un concurs adresat fanilor săi.

liviu bratescu carte

”Astăzi am terminat o nouă carte. De data aceasta nu e vorba despre liberalism, ci despre campania pentru alegerile parlamentare de la Roman de anul trecut. Nu am deocamdată un titlu, mă mai gândesc, așa că întreb aici: are cineva o propunere? Celor mai inspirați decât mine le voi oferi niște premii, în cărți evident, dintre cele coordonate de subsemnatul anul acesta. Aștept cu interes”, spunea Liviu Brătescu, pe pagina sa oficială, pe 18 noiembrie anul trecut.

Două săptămâni mai târziu, ajuns în Roman cu prilej festiv, Liviu Brătescu consemna: ”Zilele trecute am fost la Roman, unde am rememorat cu unii dintre prietenii și colegii liberali secvențe din campania de anul trecut. Nici nu-mi dau seama cum a trecut un an. La fel de emționant a fost momentul depunerii coroanelor de flori la statuia lui Roman Mușat, alături de câțiva dintre liderii PNL Roman. Vizita nu a fost lipsită de momente hazlii. Printre alții m-am reîntâlnit cu primarul orașului în privința căruia am constatat că știa de această dată cum mă cheamă. Spre surpriza mea și a altor romașcani, Elena Udrea a reușit să ajungă și ea însă nu a mai stat ascunsă în hotel ca în campanie așa că ne-am salutat. Nu am avut ocazia să o întreb însă dacă a învățat câte ceva despre agricultură, noua ei pasiune. Poate data viitoare am să-i vând câteva ponturi despre vreo două terenuri de la Creangă numai bune de cumpărat.

Recunosc că nu mi-am putut ascunde zâmbetul când am realizat interesul unora din cei întâlniți sâmbăta și duminică la Roman despre apariția jurnalului din campania de anul trecut, despre cât anume din ceea ce s-a întâmplat atunci voi reda și mai ales dacă voi folosi numele și prenumele celor implicați în diferite etape ale campaniei. I-am liniștit pe toți cu promisiunea unei lansări și la Roman. Și dacă tot a fost campania asta așa o bună ocazie de înfrățire a unora cu alții, poate facem lansarea chiar pe 24 ianuarie, ziua Micii Uniri”. (D. OSTAHIE)

Articolul precedentMax Blecher, scriitorul romaşcan care a trăit doar 29 de ani:
Articolul următorFără preot paroh, de aproape un an de zile

1 COMENTARIU

  1. Bratescule, noi, niste pemepisti amarati, doar cu scoala generala absolvita, vom incerca sa scriem la randu-ne o carte tot despre campania pentru Parlamentul Romaniei din 2012 de la Roman…unde imi aduc aminte ca ai participat si tu…va fi o carte nu de 250 de pagini, ci una de 249, ultima va fi cu poza ta de Fat-Frumos…o sa-ti placa…va aparea curand si va face ca pe a ta s-o retragi de pe piata si sa-ti bagi unghia in gat ca te-a pus Aghiuta s-o mazgalesti!!!

Comentariile sunt închise.