pietricica turism
heidelbergcement

Biblioteca Județeană “G.T. Kirileanu” Neamț găzduiește lansarea cărții “Viața ca un drum” a părintelui Ioan Gherasim, joi, 5 septembrie, începând cu ora 17:00, în holul principal. Moderatorul întâlnirii va fi bibliotecarul Dan Iacob.

Părintele Ioan Gherasim a mai publicat cărțile “Petru Pogonat. Meditațiunile unui călugăr surghiunit”, Editura Conta, 2009; “Profeție mincinoasă”, Editura Conta, 2010; “Ortodoxia-dimensiunea românească”, Editura Cetatea Doamnei, 2013; “Pe ce lume trăim!”, Editura Cetatea Doamnei, 2016.

Ioan Gherasim s-a născut la 5 aprilie 1940, la Piatra-Neamț. Este licențiat al Facultăților de Teologie (București, 1968) și de Filologie (Iași, 1995). După absolvirea școlilor primară și elementară din orașul natal (1953), urmează și absolvă Seminarul Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț, promoția 1954-1959. Între 1959-1968 urmează cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar, cu o întrerupere de 5 ani, în care redevine elev la liceu, muncitor, funcționar, și “satisface” stagiul militar.

La 24 iunie 1969, de Sânzâiene, a fost hirotonit preot, la Suceava, de către mitropolitul Iustin Moisescu, viitorul patriarh, împreună cu episcopul vicar Irineu Crăciunaș, pe seama Parohiei Văleni, anexă a orașului Piatra-Neamț, unde va fi instalat preot în ziua de 6 iulie 1969. La 1 august 1981, prin transfer, se mută ca paroh la Parohia Vânători – Piatra-Neamț.

A călătorit ca turist în verile anilor 1981, 1983, 1986, 1987 și 1989 vizitând Europa de Vest și fosta URSS (Kiev, Leningrad și Moscova).

Între 1990-2008 a colaborat și a făcut parte din consiliul de redacție al revistei “Credința Neamului”, editată de Mănăstirea Bistrița. În 1996, la inițiativa Mitropolitului Daniel al Moldovei și Bucovinei, a înființat și coordonat ca director Seminarul Teologic Ortodox din Piatra-Neamț. În 1998 s-a îmbolnăvit, a fost operat la coloană, iar în 2003 s-a pensionat.

“Frământările omului modern par a fi altele decât cele care au fost ale înaintașilor sau ale părinților. Privind lucrurile în mare, cei mai mulți, ba chiar toți, căutăm fericirea! Așa i se întâmplă omului de când e el om. Dar – și aici intervine deosebirea – fiecare vede fericirea în felul său. Unii o văd în putere, fie ea politică, economică, sau mai știu eu cum, cu care să se impună înaintea semenilor, să dicteze. Alții o caută în avere; în bogăția care îi «asigură» venituri mai mult decât îi trebuie; cam asta înseamnă la mulți semeni «din belșug». Aceștia agonisesc și nu se mai pot opri. Lăcomia pune stăpânire pe ei, luându-le în stăpânire sufletul! Înainte să conștientizeze acest lucru, omul devine robul acestei lăcomii, când nu se mai poate opri. Nici măcar gândul că a adunat cât nu poate consuma într-o viață nu-l oprește!

Fiecare în starea și în felul lui caută să-i fie mai bine; și asta numește el fericire. De pe locul care îl definește pe om ca realizat, cei mai mulți vedem fericirea mai sus; în altă parte decât unde a ajuns. El o caută mai departe. Într-un anumit fel, este ceea ce unii numesc «determinanta luptei pentru progres». A nu te mulțumi cu ceea ce ai! Învățătura creștină o socotește deja deschiderea drumului către lăcomie. Dar să revenim la scrisoarea lui Seneca pe care o adresa fratelui său Galio la vremea sa: «Să fie fericiți, toți oamenii o vor. Dar… omul caută această fericire în drumul vieții de la început până la sfârșit. Să ne imaginăm că fericirea pe care fiecare o caută este într-un anumit loc. Dar se întâmplă că acest punct este situat într-un loc contrar căutării lor. În cazul acesta, fiecare pas făcut spre fericire îl îndepărtează de cel adevărat, cel pe care-l caută. Astfel goana spre fericire devine o continuă îndepărtare de aceasta».

Ideea mi se pare astăzi mai actuală ca oricând. Omul modern, care și-a fixat o idee în legătură cu fericirea lui, optând pentru una, două sau chiar toate cele trei: puterea, bogăția și plăcerea, din pornire a exclus partea cea mai de preț a ființei lui, sufletul, cel care nu mai intră în calculele lui, conștient sau inconștient. Iată un lucru care nu trebuie uitat: drumul ales în viață, cel pe care ai pornit, este spre fericire, sau poate că te îndepărtează!

Nimeni nu ne îndepărtează de grija pe care trebuie să o avem față de trup. Fericirea trupului, însă, este una mărginită, limitată, așa cum și trupul este prins în niște dimensiuni de spațiu și timp. Or, înlăuntrul nostru tainic este ceva care ne spune că fericirea adevărată nu poate fi decât deplină; neîngrădită, nefragmentată, neîmpărțită și nedespărțită. Ea este ca văzduhul, ca duhul cel nemuritor, dăruit de Cineva; această fericire vine din interior, dar ceea ce «dă scânteia trăirii fericite» vine și ea din afara ființei tale, ceva spre care ființa omenească e călăuzită ca păsările migratoare spre sud, simțind doar chemarea”. (fragment preluat de pe coperta a IV-a a cărții). (Biblioteca Judeţeană “GT Kirileanu” Neamţ)

aleho