În vara anului 1918, la Piatra-Neamț a început să fie editat „BASARABIA. Ziar basarabean cotidian”. Singurul exemplar pe care l-am putut consulta fiind datat „an I, nr. 2, 29 iunie 1918” (2 p. format mare, cu câte 4 col.), rezultă că primul număr a fost lansat în 28 iunie. Trecând peste tautologica precizare ”ziar cotidian”, reținem: apare sub direcția unui comitet; redacția și administrația: str. Plantelor, no. 1, Piatra-Neamț; un număr – 10 bani; abonament: pe 6 luni – 25 lei, pe un an – 40 lei. Căsuța tipografică explică: „Până la instalarea tipografiei noastre la Kișinău, ziarul va fi imprimat la Piatra-N. Tipografia Leopold Steinberg, Piatra-N.” Pagina întâi oferă (chiar cu acest titlu) un amplu „Interview cu D-l P. Sinadino, președintele Partidului Progresist Basarabean”, marcând și temele fierbinți: „Armata română în Basarabia. Unirea. Reorganizarea Sfatului Țării. Situațiunea D-lui Stere. Partidul Progresist și reformele. Alegerile pentru Constituantă. Recolta, starea economică și administrativă”. Firește, fiind vorba aici de „istorie la zi”, selectăm câteva pasaje din răspunsurile lui Pantelimon Sinadino, ilustru patriot basarabean de etnie greacă, născut în Chișinău la 17 iulie 1875 și – după o importantă carieră politică – arestat de agenții NKVD chiar în primele zile ale ocupației sovietice din vara lui 1940 și… dipărut apoi fără urmă în înfricoșătoarea rețea de gulag-uri: „Venirea armatei române pe teritoriul basarabean a fost providențială. Rareori o armată a fost primită cu atâta entuziasm și încredere ca glorioasa armată a Regelui Ferdinand, când a intrat în ianuarie 1918. A fost o intervenție oportună. O mare parte din Basarabia era devastată și, fără energica intervențiune a unităților românești, toate – ca și viețile noastre – erau la bunul plac al bolșevicilor, întrucât curentul lor primejdios [prin îndemn la revoluție] prinsese masele populare. […] Rolul armatei române a fost așa de mare, încât noi am înțeles că pentru a evita toate tulburările interne e nevoie de un guvernator militar, pe care l-am cerut D-lui Prim-ministru [Alexandru] Marghiloman, soluție spre care mi s-a părut că înclină și Domnia Sa. Regret că nu s-a adoptat această măsură, întrucât am fi fost mult mai înaintați ca organizare de cum sunten astăzi.” „Privitor la Unirea cu România, d-l Sinadino îmi spune că, tot în ianuarie 1918, o delegațiune a proprietarilor s-a prezentat M.S. Regelui Ferdinand, înmânându-i un memoriu prin care se cerea Unirea Basarabiei cu România, dorință care era expresia unanimității poporulu. Și d-l Sinadino insistă: «Așa se poate vedea că ideea Unirii Basarabiei la Regatul român a rezultat din dorința generală și nu-i opera unor persoane izolate. Și dacă este exact că Sfatul Țării nu reprezintă decât o parte din dorința Basarabiei, restul țării – dacă nu mai mult, dar cel puțin tot atât – au dorit și cerut unirea». De altfel, continuă d-l Sinadino, în această privință cred că toată lumea politică și militară care de la ianuarie 1918 a venit în contact cu noi, basarabenii, fie oficial, fie particular, s-a convins de acest fapt și vi-l poate confirma. N-aveți decât să întrebați pe d-nii generali [Alexandru] Averescu, [Gheorghe] Istrati și [Ernest] Broșteanu, pe d-nii Take Ionescu, [Dimitrie] Greceanu, Duiliu Zamfirescu, [Mihail] Sipsom, [Constantin] Argetoianu, [Nicolae] Titulescu, [George] Mumuianu, [Dan] Sărățeanu și alții, al căror nume nu e mai puțin o granție plină de autoritate.” (va urma).
Constantin BOSTAN
