0:00

Judeţul Neamţ în mărturii / UN OASPETE FRANCEZ, LA 1841 (II), ZCH NEWS - sursa ta de informații

Sosit la început de mai în Piatra cu gândul de-a urca pe Ceahlău, J. A. Vaillant îşi face de îndată cuvenitele pregătiri. Cum pe Bistriţa încă nu erau poduri, accesul spre impunătorul masiv era mai lesnicios prin Crăcăoani. De-aici pornea „Drumul Mare”, ce trecea Dealul Doamnei (numit astfel după popasul din 1538 al Doamnei Elena, soţia lui Petru Rareş, pe când se retrăgea în Ardeal din calea oştilor turceşti) şi continua prin Hangu şi Răpciuni spre Durău ori se îndrepta, pe valea Bistricioarei, spre Transilvania. Acest traseu a fost ales şi de călătorul francez:

Până una-alta, hoinărind prin oraş, mi-am făcut proviziile şi mi-am căutat o călăuză. Se găsesc zeci! Mie mi-a trebuit numai una, pe care mi-am şi arvonit-o. Mai mult ca sigur că m-ar fi condus pe la Scăricica [cunoscuta coastă dintre Viişoara şi Mănăstirea Pângăraţi], dacă drumul, pe lângă râu, n-ar fi fost prea greu. […]  Luând zălog şeaua călăuzei, am dormit o noapte liniştită. A doua zi, după două ceasuri de mers [dinspre Viişoara], făcusem ocolul muntelui [Cozla] şi, un sfert de ceas mai târziu, eram în Dărmăneşti – un cătun sărăcăcios, aşezat sub nişte păduri seculare, la poalele munţilor. Am tras acasă la preot. După ce ne-a dat să mâncăm, ne-a arătat în biserica sa [„Buna Vestire”, ctitorită cca. 1880 şi refăcută în 1829] o mică icoană [făcătoare de minuni, ce se păstrează şi astăzi] a Sfintei Fecioare, care, la Poltava [loc al unei mari bătălii ruso-suedeze din 1709], a salvat viaţa unui boier moldovean din serviciul regelui Carol al XII-lea [al Suediei]. Iată că, într-un cătun aşa de mic, am aflat amintiri istorice şi minuni! Foarte bine! Să continuăm… Drumul era măreţ şi caii fiind odihniţi alergau ca într-o grădină, foarte frumos îngrijită şi cultivată. Mergând bine, în trap reţinut, am ajuns în trei ceasuri la Crăcăoani.

Drumul a fost lung şi mă hotărâsem să rămân acolo, dacă o întâmplare plăcută nu mi-ar fi schimbat planul. Înaintea noastră mergeau veseli, cu lăutari în frunte, o ceată de tineri cheflii care, prin gesturile şi îmbrăcămintea lor, mi-au atras curiozitatea în aşa măsură, că m-am luat după dânşii. Unii purtau pe cap o căciulă de miel negru, alţii o pălărie cu marginea largă – şi toţi aveau câte o pană de păun în chip de cocardă. Erau înarmaţi cu câte un ciomag lung, în vârful căruia era legat un smoc de flori. Cămaşa le atârna peste iţarii cam largi, iar mijlocul le era încins cu o curea lată, de piele, împodobită cu bumbi de aramă. Unii aveau ciubote ungureşti – alţii opinci, legate cu aţă de lână, peste obielele ce le acopereau picioarele.

Ce-i cu aceştia? – am întrebat pe călăuză.

Un flăcău iubeşte o fată şi-i trimite peţitori, cu propuneri de căsătorie.

Bravo! îmi zic… iată şi poezie! Apoi, adresându-mă către vesela ceată: – Fraţilor, încotro mergeţi? – La Mitocul lui Balan! mi-au răspuns în cor. – Bun de tot, asta-i şi calea mea! Vom merge împreună. Nu-i tare de parte de aici, nu-i aşa? – Cale de-o jumătate de ceas… Minunat! Mă voi odihni acolo, tot aşa de bine ca şi la Crăcăoani – în plus, voi avea ocazia să fiu martor la rezultatul soliei.

Făcându-mi socotelile acestea, am ajuns îndată înaintea cârciumii satului, unde am cerut rachiu. Sticla a circulat din mână în mână şi, ceata fiind bine dispusă, n-a trebuit mult pentru a se înveseli de-a binelea şi a se porni pe cântec: Ileană, frumoasă, de la Piatră, / Cu obraz ca de cireaşă,/ Ai vrăjit o lume toată,/ Dă-mi un sărut şi mă-mbată,/ Să mă vrăjeşti şi pe mine/ Că eu te iubesc pe tine… (va urma)

Constantin BOSTAN

Articolul precedentINSCRIPŢII NEMŢENE / Note despre poetul Emanoil Florens
Articolul următorCARTE – TEATRU – FILM – SPECTACOLE – EVENIMENTE CULTURALE