FOTO. Vaslui. Un bărbat și-a dat foc la casă. Pompierii au reușit să salveze jumătate din locuință

Un bărbat din municipiul Murgeni, județul Vaslui, și-a incendiat casa, intenționat, duminică, 31 mai, în jurul orei 13:15.

Vecinii au anunțat pompierii, la fața locului deplasându-se patru pompieri de la Punctul de Lucru Murgeni (Detașamentul de Pompieri Bârlad) cu o autospecială de stingere cu apă și spumă a intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din municipiul Murgeni. În sprijin au acționat și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Murgeni, cu o autocisternă și 2 voluntari.

FOTO. Vaslui. Un bărbat și-a dat foc la casă. Pompierii au reușit să salveze jumătate din locuință

„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la două camere de locuit și un hol. Datorită intervenției prompte a echipajelor, incendiul a fost lichidat fără a se înregistra victime.FOTO. Vaslui. Un bărbat și-a dat foc la casă. Pompierii au reușit să salveze jumătate din locuință

În urma evenimentului au ars două camere, un hol, pe o suprafață de aproximativ 200 mp, precum și circa 100 mp din acoperișul locuinței. Totodată, au fost salvate alte două camere, un hol și o anexă gospodărească.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost autoaprinderea intenționată provocată de proprietar, persoană cunoscută cu afecțiuni psihice”, a transmis ISU Vaslui.

Angela Croitoru

Imagini: ISU Vaslui

Autor:

Croitoru Angelahttps://zch.ro/
Angela Croitoru este redactor specializat în administrație publică și politică, dar a trecut prin toate domenii de presă. A lucrat atât în presa scrisă județeană ( Ceahlăul, Realitatea, Monitorul de Neamț), cât și în radio ( Radio 1). În prezent scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Are în portofoliu interviuri, anchete de real impact în zonă și o experiență în presă de peste 25 de ani.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...