Ajuns la Bucureşti ca profesor particular în favorabilul context al plusului de autonomie şi stabilitate dobândit de Principatele Române prin Pacea de la Adrianopol (1829), scriitorul şi istoricul Jean Alexandre Vaillant (1804-1896) va deveni curând harnic ctitor în învăţământul muntean şi temeinic autor de dicţionare şi gramatici ale limbii române. Astfel, va întemeia o primă şi importantă şcoală în limba sa natală (prin care au trecut şi viitorii mari paşoptişti Gr. Alexandrescu, N. Bălcescu, I. Ghica, C. A. Rosetti), va reorganiza şi moderniza Colegiul-internat „Sf. Sava”, iar soţia lui va înfiinţa cea dintâi şcoală gratuită pentru fete. Spirit activ, revoluţionar, se va implica şi-n politică, fapt care îi va atrage un autoexil de doi ani în Moldova. Este perioada în care va călători şi prin Neamţ, lăsându-ne în „La Roumanie” (3 vol., 1844) ample impresii, asupra cărora s-a aplecat în urmă cu 80 de ani şi profesorul C. Turcu, cel mai important editor al Anuarului Liceului de Băieţi „Petru Rareş”.
La începutul lui mai 1841, J.A. Vaillant pornea din Iaşi spre judeţul nostru:
„Având drept singur tovarăş pe servitorul meu [un bulgar, Ivanci] şi drept călăuză Itinerariul d-lui Asachi (1), iată-mă călătorind: acum pe drumul mare, acum pe drumuri lăturalnice; dimineaţa pe jos, seara călare; până ici în caleaşcă boierească, până colo în căruţă jidovească sau călugărească; azi sărac şi păcătos, mâine fermier şi mare senior; însă, totdeauna şi pretutindeni, acelaşi eu: sincer, vesel şi filosof. […]
Am ajuns în zarea Romanului abia pe la ceasurile şease seara. Acest oraş românesc, restaurat în 1392 de către Roman I, de la care îşi trage numele, a fost câtăva vreme capitala Moldovei. Azi nu-i decât capitala districtului şi reşedinţă episcopală. Bine aşezat la vărsarea Moldovei în Siret, oraşul este tăiat de apa Moldovei în două cartiere, de la nord la sud (2). Pădurea şi verdeaţa care-l înconjoară, răcoarea şi aerul care se poate respira aici, malurile înalte ale Siretului, pe care se zăreşte, la o mică distanţă, satul ce a fost odinioară neînvinsa cetate Smeredava, turmele şi păstorii, lumina strălucitoare pe care o aruncă asupra apelor apusul soarelui – toate îi dau acestui oraş un aspect cu adevărat romantic şi mă întreb pentru ce nu-i Iaşul aici [în capitala Moldovei avusese parte de 5 luni cu ceaţă mai în fiece zi]. […] În sfârşit, intru în oraş pe o şosea largă, pe marginea căreia găsesc, pe mâna stângă, hanul lui chir Brezoiu, unde trebuie să rămân peste noapte”.
După încă o zi şi o noapte, în care va beneficia de ospitalitatea unui logofăt din Văleni, călătorul francez ajunge la Piatra dimineaţa („la ceasurile zece”): „Aşa înghesuită cum trebuie să fi fost odinioară antica cetate Petrae Dava [Petrodava], merită s-o vizităm cel puţin o oră. Îmi place poziţia ei – la poalele munţilor, pe malurile stâncoase şi sălbatice ale unui râu repede. Îmi amintesc de Romula [fost oraş roman, lângă Caracal] de pe Olt. Dar n-aş da Bistriţa aceasta nici pentru Prahova Comarnicului. Asachi a clădit aici o fabrică de hârtie, pe care o cercetez cu atât mai multă curiositate, fiindcă ştiu că este unica instalaţie în acest gen, în Principate. Va ţinea însă piept concurenţei austriace? Timpul ne-o va dovedi [într-adevăr, investiţia lui Asachi a falimentat destul de curând”.
Constantin BOSTAN
Note: (1) Gh. Asachi, Itineraru sau călăuza la Pion [Ceahlău], Iaşi, 1840
(2) Poate fi vorba de vechea poziţie a aşezării, dar şi rodul unei confuzii datorate apropierii de actualul sat Horia
