tribunal neamt
TRIBUNALUL NEAMŢ

Vineri 23 octombrie, de Ziua Europeană a Justiţiei Civile, toate instanţele din România vor organiza manifestări de tipul „uşi deschise”, publicul având acces liber în spaţiile şi birourile instituţiilor, fără a perturba activitatea curentă.

Atât la Tribunalul Neamţ, cât şi la Judecătoria Piatra-Neamţ, încă de la primele ore ale dimineţii se vor deschide uşile pentru orice cetăţean care vrea să vadă cum se împarte dreptatea.

„Evenimentul are ca scop asigurarea transparenţei actului de justiţie, să permită cetăţenilor crearea unei imagini reale asupra condiţiilor de muncă ale magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate, asupra etapelor pe care le parcurge un dosar de la întregistrare şi până la soluţionare şi alte aspecte legate de activitatea instanţei”, se arată în comunicatul Judecătoriei Piatra-Neamţ.

judecatoria piatra neamt noua
JUDECĂTORIA PIATRA NEAMŢ

„Evenimentul se va desfăşura pe toată durata zilei de 23 octombrie, în cadrul programului de lucru, între orele 8-16. Cetăţenii din localităţile aflate în circumscripţia Judecătoriei Piatra-Neamţ sunt invitaţi să participe la acest eveniment. Totodată sunt invitate şi grupuri organizate de elevi şi studenţi, precum şi reprezentanţii mass-media”. ( C. MIRCEA)

Articolul precedentRomeo Stavarache condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare
Articolul următorAlcoolul “îţi dă aripi” să… dărâmi garduri
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.