Romeo Stavarache condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

Romeo Stavarache condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendareRomeo Stavarache, primarul municipiului Bacău, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare şi o perioadă de încercare de cinci ani.

Tribunalul Judeţean Bacău a pronunțat, marți, 20 octombrie, sentința în dosarul „Apartamentul”, în care DNA îl acuză pe Stavarache și pe alți doi funcționari, Gavril Pircu și Gheorghe Muntianu, de tentativă la abuz în serviciu, fals și uz de fals, respectiv conflict de interese.

Gavril Pircu, fost șef al serviciului Patrimoniu din cadrul Primăriei, a primit 2 ani cu suspendare și o perioadă de încercare de 4 ani, iar Gheorghe Muntianu (potrivit procurorilor a beneficiat ilegal de un apartament încredințat la ordinul lui Stavarache), a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare și o perioadă de încercare de 7 ani. Sentinţa poate fi atacată în termen de 10 zile.

Condamnă pe inc. Stavarache Romeo, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăz. de art. 20 C.penal din 1969 rap. la art. 132 Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248 C.penal din 1969 cu aplic. art. 41 al. 2 C.penal din 1969 şi art. 5 al. 1 C.penal la pedeapsa de 3 ani închisoare. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăz. de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C.penal din 1969 pe durata şi în condiţiile prevăz. de art. 71 al. 2 C.penal din 1969. Potrivit art. 81 C.penal din 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate. Fixează termen de încercare de 5 ani conform art. 82 C.penal din 1969 şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăz. de art. 83 C.penal din 1969. Suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale în condiţiile prevăz. de art. 71 al. 5 C.penal din 1969. Potrivit art. 274 al. 1, 2 C.pr.penală obligă pe fiecare inculpat să plătească statului cîte 700 lei cheltuieli judiciare din care cîte 300 lei sunt în faza de urmărire penală. Constată că inculpaţii au fost asistaţi de apărători aleşi”, se precizează în minuta instanţei. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora