ceahlaul costel ilie 02Sâmbătă, 5 septembrie, Angelo Massone, acţionarul majoritar al Ceahlăului, ar trebui să achite prima tranşă din salariile restante ale jucătorilor. Massone a promis acest lucru înainte de începerea campionatului, dar antrenorul Costel Ilie a reuşit să capaciteze jucătorii în lipsa promisiunilor acţionarului italian.

„Noi sperăm. Până la urmă, dacă nu se va face, nouă nu ne rămâne decât să ne pregătim în continuare, să întreţinem o atmosferă bună. Ştiu că va fi dificil, dar eu apelez încă o dată la caracterul jucătorilor, care au dat încă o dată dovadă că au aşa ceva, pentru că s-au pregătit bine înaintea jocului cu Farul Constanţa, au înţeles că sunt jucători de fotbal profesionişti şi s-au pregătit, nu au făcut antrenamentele cu jumătăţi de măsură. Ştiu că va urma o săptămână grea, în care gândul le va sta la bani, la viitorul lor, dar sper să se îndrepte lucrurile”, a precizat Costel Ilie.

Antrenorul principal al Ceahlăului a explicat de ce mijlocaşii Doru Popadiuc şi Cătălin Ştefănescu nu a fost convocaţi la naţionala de tineret a României.

„Noi am început pregătirea târziu, iar Doru Popadiuc vine după o accidentare. În cazul lui Cătălin Ştefănescu, cred că au vrut să încerce altceva pe postul lui, dar cei doi sunt în vederile selecţionerilor în continuare. Nu trebuie decât să se pregătească, pentru ca în viitor să fie din nou convocaţi alături de Tăbăcariu la echipa de tineret a României”, şi-a exprimat speranţa tehnicianul Ceahlăului. (Mihai STOIAN)

Articolul precedentZilele Orașului Târgu Neamț – program
Articolul următorACTUALIZARE Transferurile ilegale de la Neamţ au fost anulate! COMUNICATUL ISJ NEAMŢ!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.