0:00

Scriitorul Vasile Baghiu îşi va lansa cel mai recent roman al său, “Fericire sub limite” (Editura Charmides, 2014). Evenimentul va avea loc joi, 30 octombrie 2014, ora 17, la Biblioteca G.T. Kirileanu (la sala de teatru, sus), și va beneficia de prezentările scriitorilor Adrian Alui Gheorghe, Ioan Neacșu, Dorin Ploscaru și Adrian G. Romila.

Joi, la Biblioteca judeţeană “G.T. Kirileanu” Vasile Baghiu îşi lansează romanul, ZCH NEWS - sursa ta de informații

“Am scris acest roman în doi ani, dar l-am purtat în minte şi în suflet mereu în ultimii zece ani. L-am început imediat după ce am încheiat cel anterior, «Planuri de viaţă», la întoarcerea din rezidenţa elveţiană dinainte de Crăciunul din 2011. L-am scris, cu unele mici pauze, aici, în România, acasă, pe masa din bucătărie, la laptop-ul prietenos, dimineţile, pe la 4,30, până la plecarea la serviciu. A mers şi aşa, în paralel, vreau să spun, cu iureşul vieţii de la noi, chiar dacă uneori am simţit că îmi forţez limitele. Nu demult, când eram aproape de final, prin primăvară, am făcut şi vreo două vizite la sanatoriul Bisericani unde lumea din roman îşi are centrul ei de greutate, un Berghoff din nordul Moldovei mele, vizite în vederea unor minime chestiuni de documentare, dar şi pentru reanimarea unor impresii şi sentimente din perioada anilor optzeci ai primei tinereţi, în care am îngrijit bolnavi acolo. Nu este un roman autobiografic, ci unul care porneşte de la experienţe proprii şi se bazează pe ele, fără să aibă nicio ambiţie de teleportare fidelă din viaţă în pagini. Este un punct pe care îmi doream să-l ating în această incursiune de tatonare a vieţii prin scris, de înţelegere a ei. Pot spune că sunt mulţumit, iar dacă ecourile pe care le voi primi de la cititori vor fi bune, atunci va fi şi mai limpede că toată zbaterea va fi meritat” – declară autorul.

Vasile Baghiu – biografie

Vasile Baghiu (n. 1965, Borleşti, Neamţ) este inventatorul „himerismului”, concept şi manifest care teoretizează o direcţie nouă în poezie. Semnează mai multe volume de poeme (Gustul înstrăinării, 1994; Rătăcirile doamnei Bovary, 1996; Febra, 1996; Maniera, 1998; Himerus Alter în Rheinland, 2003; Cât de departe am mers, 2008; Depresie, 2012 – Premiul Uniunii Scriitorilor – filiala Iaşi), o culegere de proză scurtă (Punctul de plecare, 2004), două romane (Ospiciul, 2006 – Premiul Uniunii Scriitorilor – filiala Iaşi; Planuri de viaţă, 2012 – Premiul “Liviu Rebreanu” – Bistriţa), cronici literare şi eseuri în cele mai importante reviste de cultură. În 1998 îngrijeste volumul Prizonier în URSS, scris de tatăl său, Vasile Gh. Baghiu (1922-1974), în anii ‘50, imediat după întoarcerea din prizonieratul sovietic. Inclus cu traduceri în reviste şi antologii din Europa şi din alte părţi ale lumii, a obţinut, prin concurs, mai multe grant-uri literare – în Germania, Elveţia, Austria, Scoţia. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania şi al PEN-Club. A avut diverse experienţe de muncă, între care o perioadă de şapte ani îngrijind bolnavi ca asistent medical la un sanatoriu de tuberculoză, care i-a influenţat creaţia. Licenţiat în psihologie, este în prezent psiholog la Direcţia de Sănătate Publică Neamţ şi cadru didactic la Şcoala Postliceală Sanitară din Piatra Neamţ. Este căsătorit şi are doi copii.

Nicolae SAVA

Articolul precedent… pe scurt …
Articolul următorO nouă premieră la TT: “Un spectacol ratat”, după Daniil Harms