Jandarmeria Neamţ a pierdut un militar profesionist

În dimineaţa zilei de 25 octombrie, plutonierul adjutant şef Constantin Toma, subofiţer din cadrul Detaşamentului Mobil de Jandarmi Piatra Neamţ, s-a stins din viaţă la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă Piatra Neamţ.

În noaptea zilei de sâmbătă, 24 octombrie, în jurul orei 23:30, subofiţerul Constantin Toma, aflându-se în timpul liber, la domiciliul acestuia din municipiul Piatra Neamţ, a acuzat o stare de rău, fapt pentru care soţia militarului a solicitat o ambulanţă, fiind astfel transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Neamţ.

Ulterior starea de sănătate a subofiţerului s-a înrăutăţit, iar în jurul orei 03:00, acesta a decedat la Secţia de Terapie Intensivă, cu diagnosticul prezumtiv de ,,coagulare intravasculară diseminată”.

Corpul militarului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamţ în vederea efectuării necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.

Subofiţerul era în activitate din anul 2007 şi avea vârsta de 42 de ani.

Un profesionist, un om de o mare nobleţe sufletească, devotat profesiei de jandarm, dăruit pe deplin familiei şi idealurilor pe care le-a avut în viaţă, ne-a părăsit pentru totdeauna la numai 42 de ani, lăsând în urmă un gol imens, sentimente de tristeţe şi regrete eterne, o soţie şi o fetiţă de numai 2 ani.

Dumnezeu să te odihnească în pace,“TOMIŢĂ”!” (Compartiment informare şi relaţii publice)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Atenție șoferi: razie în trafic pe DN 2 – E85

Participanții la trafic trebuie să fie atenți pentru că...

Poliția Neamț a organizat un eveniment pentru copii în parcarea Shopping City Piatra Neamț

Parcarea Shopping City Piatra Neamț a fost gazda unui...

Vaslui. Accident cu victime multiple pe DN 24D

Un eveniment rutier soldat cu mai multe victime a...

Furtuna cauzează probleme în Onești: curți inundate și o mașină blocate pe stradă

În această după amiază, 6 iunie, furtuna a cauzat...

Atenție. Posibile întârzieri în accesarea serviciilor electronice ale Fiscului

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează că până la...

Atenție șoferi: razie în trafic pe DN 2 – E85

Participanții la trafic trebuie să fie atenți pentru că...

Vaslui. Accident cu victime multiple pe DN 24D

Un eveniment rutier soldat cu mai multe victime a...

Atenție. Posibile întârzieri în accesarea serviciilor electronice ale Fiscului

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează că până la...

Ploaia amână din nou „Tărâmul Copiilor” de la Piatra Neamț

Pentru a doua săptămână consecutiv, activitățile din cadrul evenimentului...

Botoșani. Suspiciuni de omor la Dorohoi

O descoperire macabră a avut loc în zorii zilei...